Alianţa ALDE - PRO România, ineficientă pe plan local. La Galaţi se refuză colaborarea
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES
Liderul ALDE Galaţi, Cristian Dima, refuză să colaboreze cu cei de la filiala locală PRO România, din cauza unor neînţelegeri cu conducerea adversă. 

„Nu uit şi nu voi uita că persoana la care ați făcut trimitere a fost exclusă din ALDE. A ajuns parlamentar cu voturile ALDE (…) şi acolo s-a comportat cum a crezut de cuviință și doar pentru interesul personal. Indiferent ce decizie se va lua la nivel naţional, eu îmi voi păstra atitudinea cu orice risc şi consecinţă. Nu voi avea nici o legătură cu această persoană. Eu nu am cum să am dialog, persoana nu are nici un cuvânt pe care să știe să și-l aducă aminte peste cinci minute, poate din cauza componentei biologice, poate din cauza caracterului (…) Voi face tot ceea ce depinde de mine ca orice înţelegere parlamentară între cele două partide să rămână la nivel parlamentar, iar când se va face transferul la nivel local voi încerca să nu am niciun fel de relaţie cu respectiva persoană”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, președintele ALDE Galați, Cristian Dima. 

Acesta făcea referire la Eugen Durbacă, fost parlamentar ALDE, actualmente lider PRO România la Galaţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel