Data publicării:

Alfred Simonis (deputat PSD): Principala greşeală a PSD este ideea promovată de opoziţie că se concentrează doar pe justiţie

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Principala greşeală care a dus la pierderea unei părţi a electoratului PSD a fost ideea indusă de opoziţie potrivit căreia social-democraţii s-ar fi orientat doar spre problemele justiţiei, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD de Timiş Alfred Simonis.

Alegeri prezidentiale 2024

'A fost marele interes pe care opoziţia PSD a reuşit să-l promoveze în societate, cum că PSD este foarte concentrat pe problemele din Justiţie. Nu totul se rotea în jurul acelui subiect, dar părea că aşa este. Justiţia nu era în primele trei obiective principale ale partidului nostru', a afirmat Alfred Simonis. El a adăugat că partidul pe care-l reprezintă a înţeles mesajul electoratului dat la europarlamentare, iar în ultima perioadă nu s-a mai deschis niciun front pe sistemul juridic. În altă ordine de idei, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, s-a arătat încrezător că moţiunea de cenzură pe care o anunţă opoziţia la adresa Cabinetului Dăncilă nu va trece, având semnale de la mai mulţi politicieni din afara partidului că nu vor susţine iniţiativa PNL-USR.

El a menţionat că încă mai sunt mulţi parlamentari ai ALDE care ţin la alianţa creată în 2016, recent denunţată de Călin Popescu-Tăriceanu, şi care vor susţine actualul Executiv. 'Călin Popescu-Tăriceanu a trădat fiecare aliat şi alianţă politică din care a făcut parte cel puţin în ultimii 20 de ani. Din 2004, începând cu Traian Băsescu, continuând cu Mircea Geoană în 2008, în 2012 a trădat PNL, s-a certat cu Crin Antonescu. A reuşit să-l excludă pe Daniel Constantin, după ce acesta s-a înscris în ALDE (...), iar acum, alianţa PSD-ALDE. Pare că mulţi parlamentari ai ALDE nu doresc să-şi trădeze electoratul care i-a învestit în 2016 cu această încredere de a guverna până în 2020', a explicat Alfred Simonis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel