
"Suntem permanent aproape de nevoile companiilor din România, ascultăm cu atenție cerințele pieței și vrem să fim de un real ajutor mediului de afaceri. În context, mai ales în această perioadă în care focusul major al firmelor din România este depunerea corectă și rapidă a situației fiscale anuale, am dezvoltat o automatizare utilă, parte a soluției noastre ASiS ERP. Aceasta completează, încă din primul pas, în proporție de peste 90% Bilanțul și Registrul de evidență fiscală, conform cerințelor actuale ale ANAF. Noua dezvoltare reduce mult din timpul necesar alocat și, în plus, prin programul de validări, indică în scurt timp fiecare element ce necesită corelare”, declară Cristian Gabriel Pavel, CEO Alfa Software.
Bilanțul este un document contabil care prezintă situația financiară a unei companii, la un moment determinat în timp. Acesta reprezintă o imagine de ansamblu a bunurilor, datoriilor și capitalului propriu al entității, la data respectivă. În conformitate cu legislația românească, societățile comerciale sunt obligate să depună bilanțurile lor anuale la Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Cum funcționează automatizările Alfa Software
- Generarea automatizată a bilanțului include o serie de elemente esențiale pentru o raportare corectă și rapidă, indiferent de complexitatea firmei sau firmelor membre ale unui grup:
- Generare și încărcare automată în documentul PDF inteligent;
- Validări inteligente, care arată daca există orice elemente necorelate;
- 90% dintre informațiile necesare deja sunt în baza de date;
-Secțiunea Verificări a software-ului include validări ce vizează: corelația bilanțului, formulele de bilanț ce pot fi prestabilite sau modificate pe parcurs, conturile ce apar în bilanț dar nu și în balanța contabilă.
Și la nivelul Registrului de evidență fiscal, sistemul informatic preia automat o serie de acțiuni importante, precum:
- Calculul impozitului pe profit;
- Formulele presetate inclusiv de calcul protocol;
- Pentru fiecare cont, sumele deductibile și nedeductibile;
- Configurație exactă a deductibilității, deductibilității parțiale sau nedeductibilității;
- Nivelurile de bonificații acordate de autorități pentru capitalul propriu al companiei.
Despre Alfa Software
Alfa Software este o companie de IT cu capital privat românesc, cu o vechime de 26 de ani pe piață. Compania are sediul central în Cluj-Napoca, punct de lucru în Zalău și acoperire națională, prin rețeaua de parteneri.
Compania este furnizor de soluții ERP simple și practice, aplicații intuitive, ușor de folosit, modulare și personalizabile, care cresc randamentul business-urilor, prin digitalizare. Echipa de programatori care dezvoltă și implementează sistemul ASiS are o experiență demonstrată de peste 15 ani.
În prezent, compania are peste 600 de clienți și dezvoltă sisteme ERP pentru verticale majore de business precum: producție, construcții, servicii, transporturi, utilități și agricultură. Printre principalii clienți ai companiei se numără Cemacon, Brikston Leier, Ortoprofil, Deltamed, Arobs, Ardealul, Tirrena Scavi, Team Montage, Nova Grup, MG Tec Industry.
Mai multe informații sunt disponibile pe pagina www.asw.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Mircea Badea, despre Pescobar: Arată, vorbește și emană ceea ce ar trebuie să emane un om de afaceri adevărat în România
- Av. Adrian Cuculis, după cazul Donca: Cunosc cel puțin zece vedete autohtone serioase care au fost păcălite cu criptomonede
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins
- BANCUL ZILEI: Bulă, compunere despre dragostea de țară
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Guvernul pune prag de 2.000 de lei pentru plățile cash. Mircea Badea a răbufnit: Operațiuni absolut mizerabile
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă