Data actualizării:
Data publicării:

Alexis Tsipras șochează. UE a făcut propuneri în stil șantajist și ne-a dat un ultimatum

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Premierul grec de extremă stânga, Alexis Tsipras, a declarat, miercuri, că Uniunea Europeană a acordat un ultimatum inacceptabil pentru Guvernul elen.

"UE a făcut propuneri în stil șantajist și ne-a fost dat un ultimatum. Acest ultimatum a fost inaccceptabil, de aceea am decis să cerem decizia oamenilor. Le cerem să voteze să spună da sau nu. Intenționăm să semnăm un acord mai bun după referendum. Vrem să găsim o soluție la criza datoriilor, încercăm să aducem o creștere în economia Greciei și în societate. Vrem un acord care să impună măsuri care să funcționeze pentru toată lumea", a precizat Tsipras.

El a cerut totodată concetățenilor săi să participe la referendum și să voteze 'Nu', adică să respingă acordul propus, astfel încât Grecia să poată obține unul 'mai bun'.

Citește și: Alexis Tsipras cedează, dar Angela Merkel îi dă cu flit

Tsipras a insistat că problema la care trebuie să se răspundă la referendum nu este rămânerea Greciei în zona euro, el afirmând că aceia care susțin că un 'Nu' ar însemna și ieșirea din zona euro 'spun minciuni', avertizând însă că o ieşire a Greciei din zona euro ar avea "consecinţe dezastruoase".

Grecii sunt chemaţi duminică să răspundă întrebării "Ar trebui să fie acceptată propunerea avansată de către Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional la şedinţa Eurogrupului din 25 iunie 2015, alcătuită din două părţi care formează propunerea lor per ansamblu?".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel