Data publicării:

Alexis Sanchez ar putea avea nevoie de operaţie, anunţă clubul Inter Milano

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Atacantul chilian Alexis Sanchez ar putea fi operat la gleznă după leziunea pe care a suferit-o săptămâna trecută, în cursul meciului amical cu echipa de fotbal a Columbiei (0-0), a anunţat clubul său, Internazionale Milano, citat de agenţia Reuters.

Sanchez s-a accidentat la tendoanele gleznei stângi, după ce a fost victima unui fault în finalul jocului cu columbienii şi a ratat amicalul pe care Chile l-a câştigat marţi în faţa Guineei.

Selecţionerul chilian Reinaldo Rueda a declarat, la finalul amicalului cu Columbia, că Sanchez ar putea deveni indisponibil între două şi trei luni, dacă accidentarea sa va necesita o intervenţie chirurgicală.

Fotbalistul urma să fie consultat miercuri, la Barcelona, de cunoscutul chirurg spaniol Ramon Cugat, care va stabili dacă chilianul are nevoie de operaţie.

În vârstă de 30 ani, Alexis Sanchez este împrumutat de Inter în acest sezon de la formaţia engleză Manchester United şi a marcat un gol în patru meciuri disputate pentru milanezi în toate competiţiile.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel