Navalnîi a făcut apel la o sentinţă de închisoare a unei instanţe inferioare pronunţată pentru încălcarea controlului judiciar în legătură cu o condamnare de fraudă din 2014, relatează Agerpres.
Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că anul trecut nu a putut să se prezinte în faţa ofiţerilor de eliberare condiţionată pentru că a trebuit să fie dus în Germania în timp ce era în comă după un atac cu un agent neurotoxic, apoi a rămas acolo câteva luni pentru a se reface. Atacul a fost în mare parte pus pe seama agenţilor ruşi ai serviciilor secrete. Din acest motiv, instanţa a transformat o condamnare la închisoare cu suspendare în închisoare fermă. Navalnîi a făcut apel la această decizie şi a cerut să fie eliberat.
Principala figură a opoziţiei, Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Cu toate acestea, este de aşteptat să execute mai puţin de trei ani, întrucât a petrecut mai multe luni în arest la domiciliu şi în detenţie. În plus, potrivit AFP, judecătorul unei instanţe din Moscova, Dmitri Balaşov, a redus cu încă o lună şi jumătate pedeapsa activistului anticorupţie, care va ispăşi în cele din urmă doi ani şi jumătate de închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video