Alexandru Rogobete: România va beneficia de cele mai înalte tehnologii pentru digitalizarea sistemului medical
Secretarul de Stat Alexandru Rogobete a participat la o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, dedicată soluțiilor de digitalizare ale sistemului de sănătate din România.
Reprezenanții IHC, și cu experții în sănătate și digitalizare din Abu Dhabi s-au aflat printre participanții la discuțiile oficiale și tehnice cu tema digitalizării sistemului de sănătate. Discuțiile s-au concentrat pe integrarea soluțiilor digitale avansate pentru a îmbunătăți eficiența, accesibilitatea și calitatea serviciilor de sănătate.
”Digitalizarea sistemului sanitar din România are nevoie de un efort integrat și continuu. Asigurarea unor sisteme de comunicații complexe, integrarea soluțiilor digitale de la nivelul spitalelor și conectarea ambulatoriilor de specialitate direct cu pacientul sunt liniile de dezvoltare integrată pe care le urmărim. De asemenea, monitorizarea continuă, la distanță, prin sisteme de telemedicină, va crește substanțial accesul pacienților la servicii medicale și la obținerea unui diagnostic cât mai rapid”, a declarat Alexandru Rogobete.
Principalele discuții tehnice s-au bazat pe identificarea celor mai potrivite soluții digitale și de arhitectură IT pentru:
Realizarea sistemului național de telemedicină care va avea ca scop creșterea accesului la servicii medicale la distanță, posibilitatea de tele-interpretare a imaginilor RMN și CT, conectarea medicilor de familie cu ambulatoriile de specialitate pentru interpretarea rapidă a investigațiilor de tip EKG și de ultrasonografie
Optimizarea fluxului medical la nivelul ambulatoriilor de specialitate
Digitalizarea serviciilor de ambulanță din subordinea Ministerului Sănătății Realizarea unui sistem național de prevenție și de monitorizare continuă a investițiilor în sănătate
Alte discuții au stat la baza unui nou Parteneriat Public Privat cu cel mai mare Holding de Investiții din Emiratele Arabe Unite.
International Holding Company (IHC), cu sediul în Abu Dhabi, este una dintre cele mai valoroase companii de tip holding listate în regiunea MENA, cu o capitalizare de piață de aproximativ 300 de miliarde USD.
IHC se angajează să implementeze inițiative de sustenabilitate, inovație și diversificare economică, consolidându-și poziția ca unul dintre cele mai mari conglomerate din regiune”, a transmis Ministerul Sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News