Alexandru Rafila, întrebat despre vizita în Cuba: Nu avea ce să mi se reproşeze
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a spus că nimeni nu i-a reproşat nimic despre vizita în Cuba, unde a mers pentru a semna un memorandum.
Întrebat duminică seară, la Antena 3, dacă i-a fost reproşat ceva legat de vizita în Cuba, ministrul Alexandru Rafila a explicat că nu a fost un lucru făcut pe cont propriu.
„Nu avea ce să mi se reproşeze, nu a fost un lucru pe care l-am făcut pe cont propriu. Am fost în Cuba fiindcă, încă din luna ianuarie, Guvernul României a semnat un memorandum de înţelegere cu această ţară, prin care trebuia să încheiem un acord bilateral în domeniul sănătăţii, el trebuia semnat. Şi am folosit oportunitatea legată de un Congres internaţional la care au participat 30 de miniştri ai Sănătăţii, inclusiv - în afară de mine - doi din UE”, a spus Alexandru Rafila.
„Cu această ocazie, dincolo de întâlnirile bilaterale, am avut ocazia să pot să semnez acest acord bilateral cu omologul din Cuba şi, mai mult decât atât, am încercat să văd care este realitatea care a fost foarte mult comentată în anii anteriori, în ţara noastră, cu privire la produsele biologice dezvoltate în această ţară. Au o industrie puternică farmaceutică, chiar dacă pare ciudat pentru unii sau contestă acest lucru, eu am fost foarte aplicat în această vizită şi am mers nu numai la compania producătoare, am mers la autoritatea de reglementare, Agenţia Medicamentului din Cuba. Am vizitat două spitale să văd cum se administrează anumite medicamente şi unele dintre ele care sunt înregistrate în multe ţări, una dintre ele fiind chiar din Uniunea Europeană, tratează boli care la noi nu au răspuns”, a mai zis Alexandru Rafila.
Citește și...
Rafila, două elemente-cheie privind o candidatură la prezidențiale în 2024
„Am o întrebare care ține de o declarație, apropo de cariera politică: Nu spun nu la o candidatură la alegerile prezidențiale. Declarația a fost bine primită în interiorul partidului?”, l-a întrebat jurnalistul Răzvan Dumitrescu, duminică seară, pe Alexandru Rafila.
„Eu nu am spus nici măcar lucrul acesta. Nu am primit niciun fel de feedback negativ din partea colegilor de la partid. Eu am spus un lucru pe care aș vrea să-l repet. Am spus așa: În primul rând, trebuie să existe două elemente. Primul este să ai sprijinul politic al unui partid. Nu se pune problema în acest moment, pentru că mai sunt doi ani până la aceste alegeri. Și avem multe alte lucruri de făcut și eu am foarte multă treabă la Ministerul Sănătății, deocamdată. Deci nu se pune, în acest moment, această problemă. Mai mult, am spus că cel care candidează din partea unui partid politic să înțeleagă că trebuie să aibă pregătirea și să înțeleagă că este o responsabilitate. Eu am spus că am un proces în care analizez aceste lucruri, niciodată nu poți să excluzi o astfel de oportunitate, care este o mare onoare, dar asta nu înseamnă că eu sunt în vreun fel dornic sau sunt pe vreo listă ca să candidez din partea PSD. Este o speculație”, a spus Alexandru Rafila.
„Domnul președinte Ciolacu a spus că, în partid, va fi o competiție. Deci, cei care doresc, în momentul în care se declanșează o astfel de competiție în cadrul partidului, să vină cu o platformă, să vină cu un program”, a subliniat Alexandru Rafila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News