Alexandru Rafila, după ședința lui Vlad Voiculescu cu managerii spitalelor: Eu nu-l înţeleg. Să te trezeşti după trei luni că ai o problemă
Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a criticat decizia lui Vlad Voiculescu de a-i convoca sâmbătă seara pe managerii spitalelor din București.
„Nu vreau să mai comentez, pentru că nu vreau să fie interpretat în registru politic ceea ce spun eu, dar modul de abordare al Ministerului Sănătăţii sau al ministrului Sănătăţii eu nu-l înţeleg. Totuşi, e membru al Guvernului României, până una-alta ar trebui să răspundă unor deziderate ale coordonării acestei pandemii din punctul de vedere al Guvernului.
Dânsul are un program personal, mă rog, în sfârşit, nu mai intru în detalii. Eu am rămas, de exemplu, foarte surprins aseară, când la ora 9 şi un sfert, deci sâmbătă la ora 9 şi un sfert a convocat directorii spitalelor din Bucureşti la o şedinţă ca să discute despre problema paturilor ATI. Or, lucrul ăsta cred că-l discutăm de trei luni, să te trezeşti după trei luni că ai o problemă şi vrei să o rezolvi sâmbătă seara, nu cred că este o abordare profesionistă şi responsabilă.”, a afirmat Alexandru Rafila la B1 Tv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News