Data publicării:
Alexandru Petrescu, lider pe securitate cibernetică la BMM Testlabs, la nivel mondial, decizie despre continuarea în PSD
Fostul ministru Alexandru Petrescu este noul lider pe securitate cibernetică la BMM Testlabs, la nivel mondial. A transmis, pe Facebook, ce decizie a luat, legat de politică.
”În ultimele zile, în contextul noii mele capacități manageriale, am primit foarte multe întrebări cu privire la opțiunea mea: carieră politică vs carieră profesională. Chiar dacă mandatele de membru al Guvernului României sau de CEO al unor companii/entități de stat au fost bine determinate că timp (cum e și firesc), activitatea mea profesională a avut mereu continuitate și o evoluție pozitivă. Rămân pasionat de digital și finanțe și am privilegiul de a construi o carieră la nivel înalt în aceste domenii.
Activitatea mea politică va rămâne în continuare semnificativă, în paralel cu linia profesională, intenționând să contribui substanțial la decizii, politici și strategii de țară/sectoriale care să impacteze pozitiv oameni și companii! Consider că este de datoria mea ca toată experiența pe care o acumulez în domeniile mele de expertiză (digital și financiar) să o pun în slujba politicului care, la rândul său, să vină cu cele mai bune măsuri pentru economia și societatea românească!” este mesajul lui Alexandru Petrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News