"Aștept cu atenție și îngrijorare motivul/ele demiterii lui Alexandru Nazare. Ca să nu fiu încă prea contondentă.
PS: Întârzieri de proiecte? Atunci, ar trebui să își dea demisia toată clasa politică. Părea mai rezonabil dacă spunea că este singurul capabil, el, domnul Cîțu, să fie și ministru de finanțe", a scris Adriana Săftoiu, pe pagina de Facebook.
Florin Cîţu confirmă revocarea lui Nazare. "Nu a vrut să demisioneze. Am trimis cererea de revocare la Cotroceni"
Premierul Florin Cîţu a confirmat că l-a revocat din funcţie pe Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice.
"Am avut o discuţie în coaliţia de guvernare marţi seară, i-am cerut ministrului de Finanţe Alexandru Nazare să demisioneze. Acesta m-a informat că nu doreşte să demisioneze şi doreşte să fie revocat. Azi, după încă o discuţie cu membrii coaliţiei la prima oră, am trimis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare. Am trimis şi cererea de numire a unui interimar, în persoana mea. Precizez că a avut ocazia să demisioneze, a preferat să fie revocat. Toţi liderii coaliţiei au fost informaţi de marţi după-amiază. Am făcut evaluare la şase luni de zile, dar pe scurt cele mai întârziate proiecte sunt la Ministerul Finanţelor", a declarat Florin Cîţu.
Alina Gorghiu şi Ludovic Orban au spus că nu ştiu nimic
”Nu am fost anunțat de revocarea ministrului Finanțelor” a spus Ludovic Orban. ”Niciun fel de remaniere nu se va face fără o discuție cu liderii coaliției” a declarat și Alina Gorghiu.
Ulterior, întrebat care este miza revocării, Florin Cîţu a spus că "în cursul zilei de marţi am informat toţi liderii coaliţiei că intenţionez să cer demisia ministrului Nazare. Azi dimineaţă am informat toţi liderii coaliţiei că îl voi revoca, plecând de la refuzul acestuia de a demisiona. Decizia am luat-o după o analiză la şase luni. Avem proiecte întârziate la Ministerul Finanţelor, proiecte importante pentru atragerea de fonduri europene şi reforme fiscale. Eu sunt propunerea de interimar şi mă voi asigura că toate proiectele întârziate vor fi repornite. Miza revocării este o guvernare bună, eliminarea evaziunii fiscale şi atragerea de fonduri europene".
Cîțu, bâlbe după revocarea lui Nazare. A fost informat BPN al PNL?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare