Data publicării:
Alexandru Grumaz, observație: Este greşit ce au făcut rușii! Asta îmi spune că şi-au pierdut răbdarea
Generalul Alexandru Grumaz a vorbit despre războiul pornit de Rusia în Ucraina și greșeala pe care au făcut-o rușii după invazie.
"Este greşit ce au făcut ruşii. Nu ataci numai oraşele, pentru că, într-un război, câștigul nu este cel al unui oraş. Ăla este trofeul de final. Într-un război, trebuie să ocupi teritorii şi să înfrângi inamicul, nu să ocupi orasele. Ori chestiunea asta cu încercuirea oraşelor şi dorința de a lovi în interiorul lor, la grămadă, este o chestie care îmi spune mie că şi-au pierdut răbdarea. Nu mai au răbdarea să îşi îndeplinească obiecivele", a spus Alexandru Grumaz, la DCNews TV.
Acesta a mai vorbit și despre eșecurile armatei ruse în Ucraina.
"Ceea ce se întâmplă nu merge aşa cum au planificat ruşii. Asta este foarte clar. Şi asta nu înseamnă că ucrainieni câştigă, nici nu înseamnă că înfrângerea Rusiei este inevitabilă, dar prin orice altă măsură obiectivă pe care o vedem, războiul din Ucraina merge rău pentru ruşi şi mai bine pentru ucrainieni. Conform planurilor inițiale capturate, trebuia să fie un război blitzkrieg, de 15 zile, pentru a prelua controlul Ucrainei.
La nivel operaţional, capturarea rapidă a Kievului a fost scopul principal. Se poate spune că axele Crimeei şi Donbasului se sprijină reciproc. Ăsta este adevărat. În Crimeea, există trei directive care au plecat: una spre Odessa, una spre Zaporojie şi una spre Mariupol. La Mariupol, s-au întâlnit cele două direcţii din est, a Donbasului şi a Mariupolului, şi se pare că Donbas a fost ocupat integral de forţele ruse şi separatiste.
"Eşecurile rusești nu se limitează numai la logistică"
Acumularea puterii de-a lungul unei singure axe a făcut ca acel convoi de 60 km să devină cea mai mare parcare de tehnică militară din lumea. Se presupune că planul de aprovizionare al acestor forţe a existat cel puţin într-un mod aspiraţional, dar derularea operaţiunilor a făcut ca acel plan să dispară pur şi simplu în ceea ce se întâmplă astăzi. Eşecurile rusești nu se limitează numai la logistică. La nivel tactic, se pare că armata rusă a pierdut capacitatea de a-şi rezolva sarcinile şi obiectivele de bază. De exemplu, de la întreţinerea regulată la disciplina formaţiei de securitate", a mai spus Alexandru Grumaz la DCNews TV.
Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News