Data publicării:

Alexandru Dobrescu este noul director al ICR de la Paris

Autor: DCNews Team | Categorie: Cultura
WhatsApp
dobrescu
dobrescu

Publicistul şi editorul Alexandru Dobrescu a fost numit, joi, de către Andrei Marga, în funcţia de director al Institutului Cultural Român de la Paris, înlocuind-o astfel din funcţie pe Katia Dănilă.

 "În vederea consolidării reţelei de institute din sfera Institutului Cultural Român, conducerea ICR l-a desemnat în funcţia de director al Institutului Cultural Român de la Paris pe domnul Alexandru Dobrescu, personalitate de prim plan a culturii române actuale, cunoscut publicist şi editor din Iaşi. Una din preocupările majore ale noului director va fi asigurarea participării prestigioase a României ca invitată de onoare la Salon du Livre de la Paris (22 - 25 martie 2013)", se arată în comunicatul ICR.

 Contactat de Mediafax, Alexandru Dobrescu a spus că nu poate enunţa încă ce planuri are pentru următoarea perioadă privind Institutul Cultural Român de la Paris, subliniind că una dintre priorităţile mandatului său va fi aceea de a promova cât mai bine cultura română în Franţa. "Planurile sunt foarte mari şi sper să fiu în stare să le duc la bun sfârşit. Vreau ca, în sfârşit, cultura română, literatura română, artele româneşti, şi cele clasice, şi cele contemporane, să ocupe locul pe care le merită. Mi-e greu însă să spun punctual ce vreau. Trebuie întâi să iau contact cu centrul de la Paris - ceea ce se va întâmpla săptămânile viitoare, cel mai probabil pe 1 (octombrie, n.r.)", spune noul director al ICR Paris.

Referitor la echipa Institutului Cultural Român de la Paris, Alexandru Dobrescu susţine că nu o cunoaşte "absolut deloc". "Am văzut numele persoanelor care sunt acolo, dar nu le cunosc, pentru că, din punct de vedere publicistic, cultural, nu ştiu să fi făcut ceva care să-mi fi sărit mie în ochi. Vreau să mă documentez la faţa locului şi după aceea să mă pronunţ. Deocamdată sunt din afara centrului cultural român de la Paris".

 Katia Dănilă, în vârstă de 32 de ani, a fost, la numirea ca director al ICR Paris, cel mai tânăr şef al unei filiale a Institutului Cultural Român. Ea a devenit directorul ICR Paris la jumătatea anului 2009.

 Alexandru Dobrescu s-a născut pe 5 septembrie 1947, în Botoşani, este căsătorit din 1976 cu Gabriela Dobrescu şi are doi copii. În 2002, a absolvit cu Magna Cum Laude Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi, cu teza "Ma­io­rescianismul în cultura română". A colaborat, în calitate de redactor şi redactor şef, cu publicaţiile Cronica din Iaşi şi Convorbiri literare, a fost director al Editurii Mydo Center, cercetător ştiinţific principal la Fundaţia Academică "Petre Andrei", director al Muzeului Municipal din Iaşi şi profesor al universităţilor "Petre Andrei" din Iaşi şi "Bacovia" din Bacău. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi, în perioada 1969 - 2005, a publicat peste 1.000 de cronici literare, studii, eseuri, ar­ti­cole în majoritatea publicaţiilor culturale importante din România. Este autorul a nouă volume de critică şi istorie literară, apărute între anii 1979 - 2005, al mai multor ediţii din scriitorii clasici şi traduceri.

 Aceasta este cea de-a doua schimbare survenită în ultima săptămână la nivelul filialelor ICR, după ce vineri, Corina Şuteu şi Oana Radu au demisionat din funcţia de director, respectiv director adjunct al ICR New York. Corina Şuteu a fost înlocuită, miercuri, de scriitoarea Doina Uricariu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel