Alexandru Cumpănaşu, ameninţat cu moartea de un individ într-un magazin
Alexandru Cumpănaşu a declarat, joi, că a fost ameninţat cu moartea într-un magazin din Capitală de o persoană care ar face parte din clanul Duduianu.
Alexandru Cumpănaşu susţine că a fost vorba despre o altercaţie "destul de serioasă" care a avut loc sub privirile angajaţilor magazinului pe care îi acuză că nu au intervenit să oprească scandalul.
"M-a ameninţat pe mine şi pe soţia mea cu moartea. Bănuiesc că e din clanul Duduienilor pentru că de ei m-am luat în ultimele patru zile, dar nu pot să ştiu cu siguranţă", a afirmat Cumpănaşu la România TV.
"Când am început să sun la 112, a plecat şi a fugit de acolo. Poliţia a venit după aproape 20 de minute. E impardonabil din punctul meu de vedere când îţi este viaţa pusă în pericol ţie şi familiei tale", a menţionat Cumpănaşu.
Alexandru Cumpănaşu a precizat că le va solicita autorităţilor înregistrarea apelului de la 112 "în care au fost surprinse o parte dintre ameninţările la adresa mea şi lucrurile care s-au desfăşurat în acel supermarket, fiindcă a fost şi înăuntru şi afară".
"E treaba Poliţiei să ceară imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a putea să localizeze acel individ.
Îi cer demisia oficial lui Marcel Vela. Marcel Vela a avut de la mine plângere faţă de ameninţările la adresa familiei mele mai bine de un an", a mai afirmat Cumpănaşu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News