Data publicării:
Alexandru Ciocâlteu, fost șef al Spitalului 'Sf. Ioan', condamnat definitiv
Medicul Alexandru Ciocâlteu, fost manager al Spitalului Clinic de Urgență "Sf. Ioan" din Capitală, a fost condamnat definitiv luni de Curtea de Apel București la 4 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Instanța a mai dispus ca Alexandru Ciocâlteu să stea sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani.
În același dosar, Petruța Lazăr, la data faptelor manager, ulterior director economic la același spital, a primit tot 4 ani cu suspendare pentru luare de mită, cu un termen de supraveghere de 6 ani.
Curtea de Apel București a admis apelurile înaintate de Alexandru Ciocâlteu și Petruța Lazăr, fiind desființată sentința dată în ianuarie 2017 de Tribunalul București, prin care cei doi medici primiseră 3 ani închisoare cu executare, respectiv 4 ani și 8 luni cu executare.
În schimb, instanța a menținut dispoziția tribunalului privind confiscarea a câte 500.000 lei de la cei doi medici, reprezentând mita primită de aceștia, fiind menținut sechestrul asigurator pe bunurile lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News