Alexandru Chipciu, declaraţia începutului de sezon în Superligă: Elefanţii au dat patru goluri
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Fotografie de la Furknsaglam, Pexels
Fotografie de la Furknsaglam, Pexels
Alexandru Chipchiu a dat declaraţia începutului de sezon în Superligă. 

Universitatea Cluj a câştigat meciul cu U Craiova 1948 cu 4-3, în cel mai spectaculos meci al startului de sezon, iar Alexandru Chipchiu a făcut spectacol şi la declaraţii. 

”Ne-au ieșit toate, dar, uneori, le-au ieșit și lor toate. Per total, cred că a fost un joc frumos pentru spectatori, că au fost multe goluri, dar pentru noi a fost greu, că am trecut prin multe stări emoționale, iar ești sus, iar ești jos, iar ești sus.

Eu oricum sunt tâmpit în timpul meciului, mă motivez când țip și cert pe cineva, parcă am mai multă putere când sunt nervos. Colegii mei clar sunt nervoși pe mine, dar sper ca așa să schimb măcar 5%.

E clar că nu ne certăm în timpul meciului, doar ne agităm așa puțin. Treaba asta cu căpitanul nu-mi place deloc, lideri trebuie să fim toți prin ce facem pe teren. Liderul trebuie să facă pe teren, azi ne-a ieșit.

Am văzut că au fost niște comentarii după meciul cu Rapid, ne-au făcut elefanți, brontozauri, dinozauri. Ne-au motivat comentariile, elefanții s-au motivat și au dat patru goluri astăzi”, a spus Alex Chipciu la Digisport.

Şi Dan Nistor a venit cu completări. 

”Mulți au dat cu noroi în noi, că suntem retrogradați, că suntem... Eu nu țin să le răspund, că sunt un băiat de la țară, părinții mi-au dat cei șapte ani de acasă.

Câștigăm puncte, câștigăm moral, începem să fim echipa care vrem să fim. Au venit mulți jucători, trebuie un rodaj, să ne înțelegem între noi. Sunt bucuros pentru această victorie.

Sunt convins că echipa va arăta mult mai bine pe viitor. Să marchezi patru goluri în deplasare, pe un teren atât de greu, arată că avem caracter și valoare”, a declarat Dan Nistor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel