Alexandra Stan șochează. De ce s-a căsătorit: Murise Hercules, motanul meu, şi mă simţisem aşa, blocată
Alexandra Stan s-a căsătorit cu Emanuel Necatu după doar două luni de relație. La cinci luni de la nuntă, au și divorțat.
Povestea dintre Alexandra Stan și Emanuel Necatu a durat puțin, iar motivele invocate de vedetă sunt absolut neașteptate, chiar surprinzătoare. Solista a recunoscut că s-a grăbit cu nunta, printre altele. Nici motivele ce au stat la baza relației nu au fost cele mai ”sănătoase”. ”Nu zic că nu trebuia să fac asta, dar chiar nu cred că trebuia să fac asta, nu trebuia să ne grăbim. În primul rând, trebuia să stăm să ne cunoaştem mai bine” a afirmat Alexandra Stan, în emisiunea “Teo Show”, de la Kanal D.
Alexandra Stan a vorbit și despre motivele pentru care a ajuns să aibă o relație cu Emanuel Necatu. Unul dintre motivele invocate de vedetă a fost moartea motanului său.
”Ne-am cunoscut printr-o prietenă. Eu aveam nevoie de cineva care să mă ajute să trec peste anumite momente, mai ales că era o perioadă sensibilă pentru mine. Murise Hercules, motanul meu, şi mă simţisem aşa, blocată. Venisem şi de la `Survivor` şi nu ştiam încotro s-o iau. Eram debusolată. M-a ajutat să mă regăsesc doar că eu am confundat ajutorul ăsta”, a afirmat Alexandra Stan, potrivit Adevărul.
Într-o ediție a emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani”, Alexandra Stan spunea, despre divorț: ”S-au întâmplat multe. Eu sunt pe fast forward (n.r. pe repede înainte), ca japonezii. Nu mai sunt căsătorită, sunt divorțată.”
Citește și: Alexandra Stan, prima reacție după zvonul divorțului: Nu mă poți salva, am încercat să te avertizez
Când au apărut zvonurile despre divorțul celor doi, Emanuel Necatu posta ”În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste”.
"Soțul meu este cel mai minunat om pe care l-am cunoscut. Este un om muncitor, credincios, serios și… foarte, foarte sexy. Ne-am cunoscut prin intermediul unor prieteni, în urmă cu câteva luni, într-un context social. Nu am fost pacienta lui, am fost clienta lui, el m-a consiliat pe partea de dezvoltare personală. În plus, pisicul meu a fost pacientul lui, el s-a ocupat de Hercules, doar că a fost într-un stadiu prea avansat de boală și nu mai este printre noi… Cât despre noi, a fost dragoste la prima vedere, din partea amândurora, ne-am îndrăgostit instant unul de celălalt și, după cum vedeți, n-am stat prea mult pe gânduri. Noi ne-am plăcut amândoi, dar el s-a comportat ca un adevărat profesionist, timp de două-trei săptămâni m-a consiliat vizavi de dezvoltarea mea personală, de lucrurile pe care aș putea să le îmbunătățesc la mine și atât. Ulterior, ne-am împrietenit, am început să ținem unul la celălalt, doar că niciunul dintre noi nu avea curajul să dezvăluie lucrul ăsta", spunea Alexandra Stan, când a confirmat căsătoria cu Emanuel Necatu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News