Alex Velea și Mario Fresh despre experiența Asia Express: Uneori ne întrebăm de ce am venit
Alex Velea și Mario Fresh formează una dintre cele 9 perechi care au ales să trăiască experiența din Asia Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1 în primăvara anului viitor.
Încă de la începutul cursei, cei doi mărturisesc că gândul de acasă nu se potrivește cu realitatea din Filipine."Noi am plecat cu un gând, dar așa cum se întâmplă în general, lucrurile s-au dovedit a fi altfel. Nu ne e deloc ușor, ne chinuim în fiecare zi, dar o să ne adaptăm. Până acum ni s-a lipit burta de spate. Noi suntem obișnuiți cu un anumit regim alimentar, iar aici totul e prăjit în mult ulei, pâinea e foarte dulce, parcã e cozonac etc. Ni se pare monstru de greu și uneori ne întrebăm de ce am venit", au povestit cei doi.
Când vine vorba de lucrul care îi sperie cel mai tare, amândoi spun într-un glas: autostopul. "Cred că am o față mult prea agresivă pentru poporul filipinez pentru că e foarte, foarte greu să îi convingem să ne ia cu mașina. Cred că le e frică și de tatuajele mele. Înainte să plec mă gândeam cu groază cum va trebui să opresc mașini, ce rușine o să-mi fie... Aici am trecut peste orice reținere, doar că nu prea opresc ele", a declarat Alex Velea.
La jumătatea lunii octombrie, 9 perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mult râvnitul titlu de câștigator Asia Express, cel mai dur reality show din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News