Alex Rins a câştigat Marele Premiu al Marii Britanii de la Silverstone
Pilotul spaniol Alex Rins (Suzuki) a câştigat Marele Premiu al Marii Britanii la MotoGP, clasa-regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfăşurat duminică pe circuitul de la Silverstone, reuşind să se impună în faţa compatriotului său Marc Marquez (Honda), care a mai făcut un pas către al şaselea titlu din cariera sa.
Rins l-a depăşit pe Marquez în ultimul viraj şi a trecut linia de sosire cu doar o jumătate de roată avans faţă de rivalul său. Podiumul a fost completat de un alt pilot spaniol, Maveric Vinales (Yamaha).
Aceasta este a doua victorie a sezonului pentru pilotul echipei Suzuki, în vârstă de 23 ani.
Cursa a fost marcată de căzătura francezului Fabio Quartararo (Yamaha-SRT), în primul viraj, care a antrenat şi abandonul italianului Andrea Dovizioso (Ducati), ocupantul locului secund în clasamentul general, evacuat de pe pistă pe targă.
Clasament final:
1. Alex Rins (Spania/Suzuki) 40:12.799
2. Marc Marquez (Spania/Honda) la 0.013
3, Maverick Vinales (Spania/Yamaha) la 0.620
4. Valentino Rossi (Italia/Yamaha) la 11.439
5. Franco Morbidelli (Italia/Yamaha-SRT) la 13.109
...
După 12 dintre cele 19 etape ale sezonului, în clasamentul general al clasei MotoGP conduce Marc Marquez (Honda), cu 250 puncte, urmat de Andrea Dovizioso (Ducati), 172 puncte, şi de Alex Rins (Suzuki), 149 puncte.
Şi la categoria Moto2 primele trei locuri au fost ocupate de piloţi spanioli, primul trecând linia de sosire Jorge Navarro (Speed Up), urmat de Alex Marquez şi Augusto Fernandez (ambii Kalex).
Cursa de la clasa Moto3 s-a încheiat cu victoria spaniolului Marcos Ramirez, care i-a devansat pe italienii Tony Arbolino şi Lorenzo Dalla Porta, toţi pe motociclete Honda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News