Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene, de proveniență PPE, a declarat: "Vreau să mulţumesc Preşedinţiei Române (a Consiliului Uniunii Europene) pentru că este foarte pricepută: în câteva săptămâni, a închis, în mod impresionant, 60 de dosare legislative şi a ajuns la acorduri preliminare pentru alte 12 dosare. (...)".
Analistul Alex Coita a comentat, pe Facebook: ”Știm că Președinția română este un succes și un motiv de mândrie pentru noi toți, nu trebuie să ne-o spună nimeni. Meritul este împărțit între specialiștii care au negociat acordurile tehnice și membrii guvernului, care au dus discuțiile la nivel politic. Mai știm și cine nu are niciun merit: Președintele Iohannis, care s-a agățat de Președinție pentru a puncta la nivel de imagine. Același Președinte care declara, în noiembrie anul trecut, că România nu este pregătită pentru Președinție, dovedind o lipsă de responsabilitate și apetență pentru politicianism demnă de un populist din liga a treia. Când se va folosi de summit-ul de la Sibiu, din 9 mai, pentru a puncta politic în plină campanie electorală pentru europarlanentare, poate cineva ar trebui să-l întrebe pe domnul Președinte cum a reușit România, nepregătită fiind, să scrie o poveste de succes în istoria Uniunii Europene?”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video