Aleşi pe viaţă
Stim cu certitudine ca, sub presiunea Presedintelui Traian Basescu, PD-L va forta, prin intermediul Guvernului, comasarea alegerilor in toamna anului viitor. Cum va reusi, utilizand din nou procedura asumarii raspunderii? Adica refuzand dezbaterea in Parlament. Si punandu-i pe deputatii si senatorii PD-L dar si pe cei ai coalitiei in imposibilitate de a trada. Pentru ca, asa cum s-a mai intamplat, ei nici macar nu vor avea dreptul sa voteze. Li se va cere sa paraseasca plenul. Derapajul de la democratie este urias. Si costurile vor fi pe masura.
Comasarea, spre sfarsitul toamnei anului viitor, a alegerilor locale cu cele parlamentare are o ratiune pur electorala. Desi premierul Emil Boc a invocat pretextul unor economii de 20 milioane euro. In realitate, primarii, pentru a-si mentine functiile, vor fi siliti sa desfasoare campania, cu tot ce inseamna ea, corect si incorect, atat pentru ei insisi, cat si pentru parlamentarii decisi de partid. Si acelasi lucru se va intampla si in ceea ce-i priveste pe consilieri ori pe presedintii consiliilor judetene.
Maximalizarea sanselor electorale ale puterii se face, insa, pe seama sacrificarii ratiunii de a fi a alegerilor parlamentare, care sunt diferite si au alt scop decat alegerile locale. Dar nu acesta este cel mai mare pericol. Si nici macar faptul ca un eveniment atat de important este generat nu in urma unei dezbateri cu societatea civila, cu partidele, cu cetatenii si nici macar la capatul unei dezbateri parlamentare, ci prin procedura exceptionala a asumarii raspunderii. Din care singurul partid care a facut regula este PD-L. Cel mai grav este ca, prin prelungirea, indiferent pe ce cale, a mandatului alesilor locali, este pusa la zid insasi ratiunea de a fi a vietii democratice. De ce?
Daca PD-L, la indicatia Presedintelui Traian Basescu, poate recurge la o asemenea solutie, care, dincolo de ratiunile ei electorale, sfideaza vointa alegatorilor, care nu le-au dat mandat primarilor, consilierilor si presedinrilor consiliilor judetene decat strict pentru patru ani, atunci ne intrebam daca nu va veni si ziua, poate foarte curand, cand vom avea o alta asumare de raspundere. Prin care acesti alesi pe termene strict limitate de timp vor putea ramane pe viata.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News