Alertă: Un polițist și-a pierdut încărcătorul cu 15 gloanțe
Un tâm+năr polițist aflat în prima misiune și-ar fi pierdut încărcătorul de la pistol cu 15 gloanțe.
Potrivit G4 Media, la ieșirea din tură, atunci când polițistul a trebuit să predea armamentul, acesta a descoperit că îi lipseşte încărcătorul în care se aflau 15 gloanţe. Poliția a demarat o anchetă pentru a încerca să recupereze muniția și încărcătorul aferent.
”Cu privire la informaţiile apărute în spațiul public, conform cărora un polițist ar fi pierdut încărcătorul armei din dotare, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele:
În cursul serii de 7 noiembrie a.c., în momentul predării armamentului și muniției din dotare, la ieșirea din schimb, un polițist, din cadrul Secției 12, a constat lipsa unui încărcător de rezervă, cu cele 15 gloanțe aferente.
În momentul de față se efectuează demersuri în vederea recuperării încărcătorului și muniției. De asemenea, au dispuse verificări, prin intermediul structurii de control intern”, se arată într-un comunicat.
Citește și:
Număr record de candidați la admitere în școlile de poliţie din ţară
Aproximativ 5.000 de candidaţi s-au înscris pentru examenul de admitere în cele două unităţi de învăţământ preuniversitar ale Poliţiei Române: Şcoala de Agenţi de Poliţie 'Vasile Lascăr' - Câmpina şi Şcoala de Agenţi de Poliţie 'Septimiu Mureşan' - Cluj-Napoca.
Astfel, pe cele 1.340 de posturi scoase la concurs în cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie 'Vasile Lascăr' - Câmpina s-au înscris 3.936 de candidaţi, iar pe cele 300 de posturi de la Şcoala de Agenţi de Poliţie 'Septimiu Mureşan' - Cluj-Napoca s-au înscris 949 de candidaţi', informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape - după încheierea perioadei de recrutare sunt planificate evaluarea psihologică a candidaţilor, proba de evaluare a performanţei fizice, susţinerea probei de evaluare a cunoştinţelor, iar, la final, examinarea medicală a candidaţilor rămaşi în concurs.
Citește mai mult AICI.
Vezi și:
Dosar penal pentru două femei din Vaslui care au purtat uniforme de poliţist la o petrecere
Poliţiştii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale după ce două femei au purtat uniforme de poliţist la o petrecere şi au realizat o filmare pe care au distribuit-o în mediul online.
'În urma verificărilor efectuate, au fost identificate persoanele din videofilmare, respectiv două femei, în vârstă de 49 şi 27 de ani, din municipiile Vaslui şi Iaşi. Obiectele de vestimentaţie au fost ridicate în vederea cercetării. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uzurparea de calităţi oficiale, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs situaţiile prezentate şi dispunerea măsurilor legale', precizează un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Din verificările efectuate a rezultat că filmarea a fost realizată în noaptea de 5 spre 6 noiembrie, în municipiul Vaslui, cu ocazia unui eveniment privat.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News