Data publicării:

Alertă internațională din cauza unei minore din Buzău. Aceasta a transmis un mesaj de suicid, pe rețelele sociale, potrivit căruia ar fi fost victima hărțuirii cibernetice

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik @Ruslan Batiuk
FOTO: Freepik @Ruslan Batiuk

O minoră care a transmis un mesaj de suicid, potrivit căruia ar fi fost victima hărțuirii cibernetice, a alertat autoritățile din România și SUA.

O copilă de 12 ani, din Buzău, a pus pe jar autoritățile române și internaționale, după ce a postat pe o rețea socială un mesaj care conține amenințări cu suicidul, după ce ar fi fost victimă a cyber-bulling-ului pe perioada șederii pe teritoriul altui stat, scrie Agerpres. În acest caz s-au implicat polițiștii buzoieni, dar și autoritățile din SUA, prin intermediul Interpol.

Potrivit unor surse judiciare, minora s-ar fi întors recent din Anglia, alături de părinți, după ce ar fi fost supusă cyber-bulling-ului, iar la revenirea în țară, în contextul începerii noului an școlar, s-ar fi temut că va avea parte de un tratament similar. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), minora ar fi trimis pe o platformă de socializare online un mesaj care conținea amenințări cu suicidul.

”O minoră din Buzău, utilizatoare a unei platforme de mesaje multimedia instant, a alertat autoritățile la nivel mondial prin transmiterea unui mesaj care conținea amenințări cu suicid. La data de 21 august a.c., în jurul orei 18,00, dispeceratul IPJ Buzău a fost sesizat de către Biroul Național Interpol cu privire la un caz de amenințare cu sinuciderea utilizatorului unei platforme de mesaje multimedia instant. În temeiul sesizării, polițiștii din dispozitivul curent au fost mobilizați în vederea identificării cu operativitate a utilizatorului contului, depistării acestuia și înlăturării stării de pericol. În urma cooperării rapide între autoritățile din România și Statele Unite ale Americii, în pofida faptului că informațiile erau minime și vagi, polițiștii din dispecerat au stabilit în scurt timp că utilizatorul contului și transmițătorul mesajului este o minoră de 12 ani din Buzău”, a informat, joi, IPJ Buzău.

Părinții minorei, angajament că vor petrece mai mult timp cu minora

În acest context, polițiștii au desfășurat căutări în mai multe locații în care s-ar fi semnalat prezența minorei, fiind ulterior depistată.

”Sub coordonarea și cu sprijinul datelor puse la dispoziție de către Centrul Operațional al IPJ Buzău, minora a fost depistată prin verificările rapide efectuate în teren de către polițiștii Secției de poliție rurală Mărăcineni. Minora a fost consiliată în prezența familiei și, din verificări, a reieșit că aceasta ar fi fost victimă a cyber-bulling-ului pe perioada șederii pe teritoriul altui stat.

Copilul a mai precizat că a evitat să le spună părinților, întrucât se gândea că nu ar fi înțeles-o. Părinții minorei și-au luat angajamentul că vor petrece mai mult timp cu minora și că vor solicita sprijin de specialitate pentru a o ajuta să treacă peste aceste probleme. Polițiștii au adus la cunoștință părinților importanța și necesitatea supravegherii copilului, inclusiv în mediul cibernetic.

De asemenea, minora a fost consiliată cu privire la riscurile utilizării tehnologiei, dar și responsabilitatea ce-i revine cu privire la comportamentul adoptat în mediul online, la riscul victimizării asociat acestui mediu, dar și cu privire la formele răspunderii penale conexe navigării pe internet”, a transmis sursa citată.

Ce este cyber-bullying-ul și cum trebuie să reacționați

”Cyber-bullying” (hărțuirea cibernetică) este termenul folosit pentru definirea diverselor forme de abuz psihologic pe internet (hărțuire, amenințare, intimidare, adresare de injurii, transmiterea de mesaje obscene, uneori ajungându-se chiar și la șantaj), cu scopul de a ataca în mod deliberat, repetat și ostil o persoană sau un grup de persoane.

”Dacă sunteți victime ale cyber-bullying-ului, gândiți-vă să apelați la mijloacele legale, pentru ca autorii să fie sancționați. Trebuie știut că, indiferent de cât de gravă poate fi situația, apelați la poliție ori depuneți o plângere prealabilă, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. Important! Atunci când victima hărțuirii în mediul virtual este o persoană minoră, aceasta trebuie însoțită la poliție pentru plângerea prealabilă de către părinții săi sau tutorele desemnat legal.

În cazul mesageriei electronice, blochează persoanele necunoscute care îți fac rău sau creează-ți un cont de utilizator nou și închide-l pe cel vechi, pentru a stopa corespondența nedorită sau mesajele injurioase. Dacă nu reușești să eviți o corespondență injurioasă, salveaz-o, pentru a o avea ca mijloc de probă. Păstrează deci (prin salvare de pagină ori fișier sau captură de ecran) orice mesaj, comentariu, secvență audio sau video pe care agresorul le-a postat”, atrage atenția IPJ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel