Potrivit preşedintelui Sindicatului "Muntele", Petre Nica, salvatorii care lucrează pentru izolarea abatajului sunt ajutaţi de mai mulţi mineri care transportă spre acel loc de muncă materialele necesare intervenţiei.
În opinia liderului sindical, apariţia "focului endogen", după cum este denumit de specialişti, este consecinţa lipsei materialelor de lucru necesare în subteran pentru o exploatare sigură a stratului de cărbune.
"Este rezultatul indiferenţei guvernamentale şi a prostului management al Complexului Energetic Hunedoara, pentru că de lipsa materialelor de la locurile de muncă noi am vorbit până ni s-a uscat gura. În condiţiile în care oamenii aceia nu au avut materialele necesare pentru a face înaintarea (în abataj, n.r.) conform normelor, au bătut pasul pe loc, cărbunele s-a autoaprins şi iată rezultatul: închidem aproape o mină pentru că cineva nu vrea să-şi mai asume o funcţionare normală a acestora", a declarat, pentru Agerpres, Petre Nica.
Acesta a fost prezent vineri dimineaţa la Mina Lonea, pentru a discuta cu minerii şi a apreciat că ar fi posibilă oprirea a încă unui abataj, care este legat de cel în care a apărut autoaprinderea cărbunelui.
"Se pare că lucrurile n-au mers în direcţia dorită, în sensul salvării abatajului, şi e nevoie ca acesta să fie închis şi izolat prin înnămolire. Lucrul cel mai grav este că se va opri, probabil, încă un abataj de care este legat acesta, ceea ce va înseamnă reducerea capacităţii de producţie a Minei Lonea cu aproape două treimi", a precizat Petre Nica.
Mina Lonea face parte din Complexul Energetic Hunedoara, alături de exploatările de huilă de la Lupeni, Livezeni şi Vulcan şi de termocentralele Mintia şi Paroşeni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters