Alertă: E. coli verotoxigenă, în laptele de la automat
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna a demarat o anchetă după ce a descoperit bacteria E.coli într-un automat de lapte din judeţ. Testele indică prezenţa de Escherichia Coli verotoxigenă.
'Automatul de lapte este proprietatea unei exploataţii de bovine înregistrate şi care alimentează zilnic acest automat cu lapte de producţie proprie. Infecţia provine ori de la un animal bolnav, ori se datorează nerespectării normelor de igienă din timpul mulsului, a transportului de lapte sau lipsa de dezinfecţie regulată şi eficientă a automatului de lapte', se menţionează într-un comunicat de presă al DSVSA. Conducerea instituţiei nu a făcut alte precizări legate de provenienţa laptelui, menţionând că ancheta e în curs de desfăşurare. Pentru a elimina orice risc pentru sănătatea consumatorilor, DSVSA Covasna a interzis comercializarea laptelui crud provenit din această fermă până la demonstrarea, prin noi analize, a conformităţii laptelui.
Laptele din automate trebuie fiert 10 minute
Conducerea DSVSA recomandă persoanelor care achiziţionează lapte crud din automate ca, înainte de a-l consuma, să îl fiarbă cel puţin zece minute. DSVSA va continua controalele pentru determinarea prevalenţei Escherichia Coli verotoxigenă în produse alimentare de origine animală, prin prelevarea şi analizarea de probe din carne de bovine şi ovine, carne tocată şi carne preparată, precum şi din laptele crud şi produsele din lapte crud.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News