Data actualizării:
Data publicării:

Alertă de ninsori și vânt puternic. Cod Galben emis de ANM. Se schimbă vremea și-n București

Autor: Irina Constantin | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Vremea se schimbă în această săptămână. Meteorologii anunță vânt puternic și o răcire importantă față de ultimele zile de prognoză. 

A fost emis COD GALBEN valabil din 11 martie, ora 10:00 până în 12 martie, ora 05:00. 

”În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și Carpații Meridionali, cu viteze în general de 55...65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși temporar 80...90 km/h. În Munții Banatului și în Carpații Meridionali va ploua și se vor acumula cantități de apă de 20...25 l/mp, iar izolat de peste 30 l/mp. La altitudini mai mari de 1700 m în Carpații Meridionali, îndeosebi la noapte vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă și va fi viscol. Vor fi intensificări de vânt în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45...55 km/h” anunță Administrația Națională de Meteorologie. 

ANM a emis și informare meteo generală valabilă din 12 martie, ora 05:00 până în 13 martie, ora 10:00: ”În intervalul menționat, vor fi precipitații moderate cantitativ în jumătatea de est a țării, unde și vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45...55 km/h. Cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp și izolat peste 25 l/mp”. 

Prognoza specială pentru București, intervalul 11.03.2024, ora 10:00 - 13.03.2024, ora 10:00

”Vremea va fi închisă și temporar va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe parcursul zilei și în prima parte a nopții (viteze în general de 35...45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul a 15 grade, iar cea minimă va fi de 5...7 grade” - ANM. 

Prognoza specială pentru București, intervalul 12.03.2024, ora 08:00 - 13.03.2024, ora 10:00

”Vremea se va menține închisă și temporar va mai ploua slab. Vântul va sufla moderat ziua, însă noaptea va slăbi în intensitate. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade” mai anunță meteorologii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel