Data actualizării:
Data publicării:

ALERTĂ de călătorie pentru românii care merg în Grecia. MAE, ANUNȚ

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Grecia că autorităţile elene au anunţat, pentru intervalul 24 - 26 iulie, menţinerea pericolului ridicat de incendii de vegetaţie în regiunile Attica, Viotia, Korinthia, Argolida, insula Evia, insula Lesvos.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106774035 şi ale Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă, arată un comunicat al MAE.

De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi cel al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.eu, ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia 'Călătoreşte în siguranţă', care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel