Data publicării:
Pesta micilor rumegătoare te pune la plată! Alertă de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria. Cât costă dezinfectarea mașinii
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat o informare pentru românii care doresc să meargă sau să tranziteze Bulgaria.
Astfel, MAE informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat faptul că a fost reintrodusă, ca măsură preventivă, dezinfecţia mijloacelor de transport la punctele de trecere a frontierei bulgare cu Republica Turcia. Motivul este din cauza riscului de extindere a pestei micilor rumegătoare.
Cât costă taxa
Conform unui comunicat transmis luni de MAE, citat de Agerpres, dezinfecţia se face pe sensul de intrare în Bulgaria dinspre Turcia, contra unei taxe după cum urmează:
- pentru autoturisme taxa este în valoare de 7 BGN;
- pentru microbuze taxa este în valoare de 10 BGN;
- pentru vehiculele de mare tonaj înmatriculate pe teritoriul Bulgariei taxa este în valoare de 20 BGN;
- pentru vehiculele de mare tonaj înmatriculate pe teritoriul altor state taxa este în valoare de 40 BGN. Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:
- cu privire la sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse - https://customs.bg/wps/portal/agency-en/media-center/news-details/05-07-24-toll-danube-bridge-eng;
- cu privire la starea actuală a drumurilor - pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei 'Infrastructura Rutieră' - www.api.bg şi la numărul de telefon 0035970013020, accesibil în regim non-stop;
- cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia - www.sofia-airport.eu; - cu privire la starea vremii - pe site-ul www.weather.bg; - cu privire la regimul vamal, la intrarea în Republica Bulgaria dinspre Republica Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Republica Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei 'Vămi' din Republica Bulgaria
- https://customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens/Important%20notice%20for%20travelers; - cu privire la vinieta electronică şi sistemul e-TOLL - pe site-ul www.bgtoll.bg; - cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare - pe site-ul www.mvr.bg.
Numerele de telefon la care românii pot suna pentru asistență consulară
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia:
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria:
+359879440758. MAE recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org şi www.mae.ro. De asemenea, pentru o informare corectă referitoare la timpii de aşteptare din punctele de trecere a frontierei româno-bulgare, cetăţenii români pot accesa pagina 'Trafic on-line' a Poliţiei de Frontieră române la adresa https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News