Alertă cu bombă în timpul meciului FC Botoşani - Academica Clinceni din Liga 1
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Alertă cu bombă în FC Botoşani - Academica Clinceni / Foto Pexels
Alertă cu bombă în FC Botoşani - Academica Clinceni / Foto Pexels
Pirotehniştii SRI au intervenit, luni seară, după ce o geantă suspectă a fost descoperită sub o maşină parcată în apropierea Stadionului din Botoşani.

O persoană a sunat la 112, evenimentul întâmplându-se în timpul meciului din Liga 1 dintre FC Botoşani şi Academica Clinceni. De asemenea, circulaţia pe Calea Naţională, pe zona dintre străzile Sucevei şi Armoniei, a fost întreruptă, perimetrul fiind delimitat.

Mai mult, crainicul stadionului a anunţat spectatorii să părăsească arena sportivă pe porţile dinspre Bulevardul Mihai Eminescu. Meciul de fotbal nu a fost întrerupt.

FC Botoşani a învins-o pe Academica Clinceni cu scorul de 2-0

FC Botoşani a învins-o pe Academica Clinceni cu scorul de 2-0 (1-0), luni, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 26-a a Ligii I de fotbal. Gazdele s-au impus prin golurile marcate de Enriko Papa (7) şi Alin Şeroni (84), dar au ratat multe alte ocazii. Academica a jucat aproape o repriză în inferioritate numerică, după eliminarea mijlocaşului bulgar Vladimir Gogov (54).

FC Botoşani e neînvinsă de şase meciuri pe teren propriu, având victorii în ultimele patru. Academica Clinceni a pierdut ultimele sale cinci meciuri, în care a marcat un singur gol. În tur, scorul a fost egal, 1-1.

AFC Botoşani - FC Academica Clinceni 2-0 (1-0), Stadion Municipal - Botoşani Au marcat: Enriko Papa (7), Alin Şeroni (84). Cartonaş roşu: Vladimir Gogov (Academica, 54)

Arbitru: Andrei Antonie (Bucureşti); arbitri asistenţi: Alexandru Vodă (Alba Iulia), Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti); arbitru de rezervă: Rareş George Vidican (Satu Mare) Observatori: Florin Hîncu (Braşov) - CCA, Viorel Anghelinei (Galaţi) - LPF.

Citește și CS U Craiova - FC U Craiova, derby de foc în Bănie. Autoritățile sunt în alertă

Derby-ul Craiovei, dintre CS Universitatea Craiova și FC U Craiova 1948, se joacă luni seară, de la ora 20:00. Partida este considerată cu risc maximum. Suporterii celor două echipe rivale din Craiova au avut numeroase incidente în trecut. Prin urmare, și în meciul de astăzi sunt premise ca ultrașii celor două formații să facă spectacol în tribune, dar și în afara stadionului.

Autoritățile din Craiova, în alertă 

Pentru a evita incidentele care ar putea apărea, autoritățile din Craiova sunt în alertă maximă. Au mobilizat deja o mulțime de jandarmi și polițiști. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel