Data actualizării:
Data publicării:

Aleksei Navalnîi, condamnat la închisoare pentru aproape trei ani, indignare în Occident

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Aleksei Navalnîi
Aleksei Navalnîi

Un tribunal din Moscova l-a condamnat marţi pe  Aleksei Navalnîi la aproape trei ani de închisoare, atrăgând condamnarea unanimă din partea Occidentului, în timp ce aproape 1.400 de persoane au fost arestate în cursul zilei la mai multe manifestaţii pro-Navalnîi, comentează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Statele Unite, Uniunea Europeană, Germania, Franţa, Marea Britanie, toate au îndemnat 'eliberarea imediată' a lui Aleksei Navalnîi. Ministerul rus de Externe a denunţat reacţiile occidentale ca 'deconectate de la realitate' şi o ingerinţă 'în treburile interne ale unui stat suveran'.

Judecătoarea Natalia Repnikova a apreciat că principalul detractor al lui Vladimir Putin a încălcat controlul judiciar şi, prin urmare, va trebui să execute pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare cu suspendare la care a fost condamnat în 2014 pentru delapidare, mai puţin cele zece luni petrecute în acel an în arest la domiciliu.

Potrivit avocatei lui, Olga Mihailova, clientul său va trebui prin urmare să efectueze 'aproximativ' doi ani şi opt luni de închisoare. Dar va face apel. ONG-ul rus OVD-Info a anunţat că mai mult de 1.377 de persoane au fost arestat în cursul zilei de marţi în acţiuni pro-Navalnîi în zece oraşe din Rusia, cele mai multe la Moscova (1.116) şi la Sankt Petersburg (246).

Zeci de manifestanți bătuți

O mulţime de poliţişti cu cască şi autodube au fost rapid dislocate după lăsarea serii sub zidurile la poalele Kremlinului, apoi şi în alte locuri din capitală. Corespondenţi ai agenţiei France Presse au văzut zeci de manifestanţi moscoviţi bătuţi cu bastoanele. Media ruse au publicat imagini video arătând protestatari urmăriţi de poliţie la metrou sau alţii coborâţi cu forţa dintr-un taxi.

De asemenea, a fost semnalate violenţe împotriva jurnaliştilor. SUA şi-au exprimat marţi profunda îngrijorare după condamnarea lui Aleksei Navalnîi, cerând Rusiei să-l elibereze imediat şi necondiţionat. Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, este aşteptat vineri la Moscova, în timp ce unele state din UE doresc noi sancţiuni. Marţi seară, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a denunţat condamnarea lui Aleksei Navalnîi la închisoare, afirmând că 'un dezacord politic nu este niciodată o crimă'. Cancelarul german, Angela Merkel, a cerut încetarea represiunii manifestaţiilor opoziţiei, iar premierul britanic, Boris Johnson, a denunţat un verdict 'de o pură laşitate', informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel