Data publicării:

Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin, mesaj de susținere pentru Georgescu

Autor: D.C. | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Captură video Youtube
Foto: Captură video Youtube

Considerat ideologul lui Putin, Alexandr Dughin este adept al eurasianismului. În 2014, după invazia Crimeei, sociologul de la Moscova cerea „uciderea, uciderea, uciderea” ucrainenilor din Odessa.

„În România, teroarea liberală continuă să capete proporții tot mai mari. Călin Georgeșcu, principalul candidat la prezidențiale, care câștigase primul tur al alegerilor, a fost exclus în mod arbitrar și nejustificat din competiție. Este un semn al dictaturii care s-a instaurat, nu doar în România, dar și în întreaga Uniune Europeană. Dacă în Statele Unite, influența statului profund liberal a fost cel puțin parțial răsturnată, în Europa, sub presiunea unui populism în creștere, grupările susținute de Soros își arată colții, gata să își distrugă adversarii prin orice mijloace. Această luptă ideologică din România atinge un punct de cotitură. Dacă țara nu se ridică acum pentru a-și apăra demnitatea, în viitor va fi complet la discreția celor care vor controla destinul său”, a scris Dughiun pe contul său de Telegram, după decizia BEC de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu.

Alexandr Dughin, în vârstă de 63 de ani, fascist declarat încă din prima tinerețe, a vizitat România de mai multe ori, inclusiv după ce mai multe state i-au blocat accesul, în 2015, în cadrul sancțiunilor impuse Rusiei pentru ocuparea Crimeei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel