Klaus Iohannis, primar al Sibiului și fost profesor de fizică, așa cum au apărut informațiile în presă în ultimele zile, are nu mai puțin de șase case, obținute prin cumpărare după cum arată declarația sa de avere.
Declarația de avere completată în 15 mai 2014, arată că primarul Sibiului are în conturile BCR: 13.500 de euro, 9.000 de dolari și 91.000 de lei.
VEZI și: Cum arată cele șase case ale lui Klaus Iohannis- FOTO
Cătălin Predoiu, fost ministru al Juştiţiei în Guvernul PDL Băsescu-Boc, deţine, împreună cu soţia sa, două terenuri în comuna Voluntari şi o casă în aceeaşi localitate. Declarația de avere din 2011 arată că deţine bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 70.000 de euro. În conturi, Predoiu avea peste 40.000 de lei şi mai avea de încasat de la fosta asociată aproape jumătate de milion de euro după vânzarea casei de avocatură.
Mihai Răzvan Ungureanu, fost premier pentru 70 de zile după căderea Guvernului Boc şi fost şef al SIE, are, conform declaraţiei de avere din 2012, împreună cu soţia, trei terenuri. Familia Ungureanu mai are un apartament în Iaşi şi o casă în Ilfov. Cei doi mai au depozite în bănci de peste 17.000 de euro şi aproape 40.000 de lei.
Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei şi fost consilier prezidenţial, deţine 3.000 de mp de teren în Argeş şi în Bucureşti. Are două case, una în București, cealaltă în Argeș, dar și tablouri de 6.000 de euro și sume de peste 70.000 dRON și 4.000 de dolari în bănci.
VEZI și: Vila cât un bloc a lui Cristian Diaconescu. Dumitrașcu: Eu îl deplâng, e jalnic ca om
Psihologul Hanibal Dumitrașcu a comentat, la Antena 3, că îl compătimește pe Cristian Diaconescu- "Unii aleg să aibă șase case și alții preferă această monstruozitate perfect inutilă. Vorbește despre platitudinea sufletească a acestui om. Eu îl compătimesc. Dacă nu poți să folosești spațiul acela fizic, la ce-ți trebuie? Eu îl deplâng, e jalnic ca om".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva