Data actualizării:
Data publicării:

Alegerile fraudate, acoperite de scandalul gunoaielor. Răzvan Cuc: Aş fi vrut ca instituţiile să intervină mai în forţă

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp

Răzvan Cuc reacționează în scandalul gunoaielor de la Sectorul 1 și consideră că autoritățile ar fi trebuit să intervină ”în forță”. 

Răzvan Cuc s-a aflat astăzi în direct la interviurile DC News unde a vorbit, printre altele, alături de analistul politic Bogdan Chirieac, și despre situația tensionată de la Sectorul 1 al Capitalei, atât în ceea ce privește scandalul gunoaielor cât și posibila fraudă de la alegerile locale. 

”Eu sunt convins că dacă ar fi mâine alegeri în Sectorul 1 Clotilde Armand ar obține 2%. Sectorul 1 e destul de lung, nu reprezintă doar Herăstrău și zonele adiacente. O primărie nu este un loc de formare profesională. Nu te duci cu niște ifose pe care le-ai emanat în campania electorală și ai impresia că ești în stare să conduci o primărie. O primărie are un buget, niște contracte. Românii au niște drepturi pe care le plătesc, vorbesc de ridicarea gunoiului. Îmi venea să iau sacii ăia de gunoi și să îi duc în fața casei ei. Că am văzut că a chemat poliția, că e asaltată, păi cum să nu se supere oamenii. Du războiul pe cale legală, în instanță, nu să sufere oamenii”, a declarat Răzvan Cuc. 

Dosarul fraudelor de la Sectorul 1, acoperit de scandalul gunoaielor 

Analistul politic Bogdan Chirieac a atras atenția asupra faptului că scandalul gunoaielor ar fi acoperit o eventuală fraudă la alegerile locale de la Sectorul 1 al Capitalei. 

”Scandalul gunoaielor a acoperit dosarul fraudei de la Sectorul 1. Procurorul general al României a cerut amânarea. E un întreg sistem care s-a pus în fața și în spatele doamnei Clotilde Armand. Nu am mai văzut un asemenea sprijin pentru un om politic până acum în România”, a completat analistul Bogdan Chirieac. 

Răzvan Cuc este de părere că autoritățile ar fi trebuit să intervină ”în forță” în Sectorul 1. 

”Eu nu discut declarațiile procurorilor. Dacă cei de la USR se pun undeva deasupra justiției și deasupra ei sunt și procurori și judecători și fac toată speța, eu o să mă rezum a fi un fin observator a ceea ce se întâmplă. Nici mie nu mi se pare normal. În locul instituțiilor aș fi intervenit mai în forță în Sectorul 1 pentru că funcția pe care o ai are și niște obligații. Tu răspunzi în fața instanțelor. Văd că doamna e bine merci, face ce vrea”, a mai declarat Răzvan Cuc. 

VEZI Ce ar ASCUNDE criza gunoiului din Sectorul 1. De ce a declarat Armand RĂZBOI

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel