UDPDATE 3: În aceste momente vorbește ministrul Justiției. Iată principalele declarații:
- Avem multe activități de real beneficiu pentru sistemul judiciar
- Să ne cunoaștem atribuțiile în limitele constituționale, indiferent de locul pe care îl ocupăm
- În continuare, vom avea o bună colaborare pentru că în sistem sunt foarte multe probleme de rezolvat
- Aș face doar o precizare, dacă sunteți de acord (i se adresează președintelui Iohannis), vă spun că nu ministrul Justiției a predat proiectul de lege către Comisia Specială, ci Comisia a invitat ministrul Justiției care a prezentat proiectul de lege 50 de minute, după care Comisia l-a preluat
- Felicit vechea conducere și urez succes viitoarei conduceri.
UPDATE 2: Şedinţa CSM a început în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.
UPDATE 1: Ministrul Justiției a ajuns la sediul CSM. „Nu sunt în concediu de la CSM, este un moment important și am venit la alegerile președintelui CSM”, a declarat Tudorel Toader.
Astfel, cei doi oficiali ai statului român urmează să se întâlnească, după o perioadă de timp în care șeful statului l-a criticat în termeni duri pe ministrul Justiției că l-a ocolit în perioada elaborării și dezbaterii Legilor Justiției.
DC News va transmite, în format LIVE TEXT, declarațiile ministrului Justiției.
"Mi-a ridicat suspiciuni pentru că nu a vrut să spună ce vrea să facă (n.r- referitor la Legile Justiției). Capul îl duce, specialist este. Dar ascunde ceva", a zis președintele, miercuri, într-o întâlnire cu jurnaliștii.
VEZI ȘI Alegeri. Klaus Iohannis, la CSM, confruntare-LIVE TEXT VIDEO
[citeste si]
Surse din CSM au precizat că pentru funcţia de preşedinte va candida judecătoarea Simona Camelia Marcu, iar pentru cea de vicepreşedinte procurorul Codruţ Olaru, potrivit Agepres. Pe ordinea de zi a şedinţei plenului CSM se află şi prezentarea raportului de activitate al instituţiei pe anul 2017, în mandatul judecătorului Mariana Ghena - preşedinte şi al procurorului Cristian Ban - vicepreşedinte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu