ALEGERI SUA. Un stat inamic SUA transmite un avertisment din România
Iranul se arată îngrijorat de alegerea lui Donald Trump și face apel la respectarea acordurilor internaționale cu SUA.
În condițiile în care alegerea candidatului republican la Casa Albă a dat naștere la incertitudini privind menținerea acordului nuclear iranian din 2015, ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a făcut un apel la calm, informează Agerpres.
Aflat în vizită în România, acesta a declarat că ”orice președinte american trebuie să înțeleagă realitățile lumii de astăzi. Cel mai important este ca viitorul președinte al SUA să respecte acordurile, angajamentele luate nu numai la nivel bilateral, ci și la nivel multilateral”.
Acordul nuclear dintre SUA și Iran a fost semnat în 2015. El urmărește să împiedice Teheranul să producă arme nucleare.
La Washington, acordul a fost criticat de republicani. Și Israelul consideră că acordul impulsionează programul nuclear al Iranului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News