Urmărește emisiunea live
ALEGERI SUA 2016. Adrian Năstase: Cea mai urâtă campanie electorală
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Adrian Năstase a declarat pentru DC NEWS că alegerile prezidențiale din SUA, din 2016, au avut ”cea mai urâtă campanie prezidențială”.

”Americanii au avut, cred, că cea mai urâtă campanie electorală și rezultatul acum, înainte de alegeri, este o stare de neîncredere. Indiferent de cine va câștiga președinția, după părerea mea, jumătate din țară va fi începând de mâine într-o stare de nervozitate și furie. P

ână la urmă cred că avea dreptate John Kerry care spunea zilele trecute că această campanie electorală a fost jenantă. Privită dinspre Europa, în mod evident, ea a ridicat foarte multe semne de întrebare în legătură cu nivelul intelectual, nivelul politic, jignirile absolut incalificabile.

Observăm până la urmă, John Florescu parcă spunea lucrul acesta, avem doi candidați. Unul în care lumea nu are încredere, este vorba de Hillary Clinton, iar celălalt, Trump, un personaj considerat un pericol potențial. Impredictibil.

Atunci, sigur că foarte mulți alegători s-ar putea să stea acasă deși chiar înainte de declașarea votului, astăzi, aproape 40 de milioane de votanți s-au exprimat deja. Care va fi rezultatul este greu de spus”, a declarat Adrian Năstase pentru DC NEWS.

Declarația începând de la 0:56.

Alegeri SUA 2016: Trump vs Clinton, live pe DCNews. Alegerile care vor schimba lumea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel