Alegeri Republicii Moldova. Sondaj de opinie
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) conduce în intenţiile de vot la alegerile parlamentare preconizate pentru 24 februarie 2019 cu 23% din sufragii, potrivit datelor Barometrului Opiniei Publice prezentate marţi la Chişinău, informează media de peste Prut.
Partidul Democrat (PD, aflat la guvernare) este creditat cu 7,6 % din voturi, iar Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al Maiei Sandu, cu 7,4%, în timp ce Partidul Politic 'Platforma Demnitate şi Adevăr' (PPDA) , care în perspectiva viitoarelor alegeri va forma un bloc electoral cu PAS, acumulează doar 5% din intenţiile de vot. Numărul persoanelor indecise ar fi de aproximativ de 50%, mai arată sondajul realizat la comanda Institutului de Politici Publice din Chişinău.
49% dintre moldoveni regretă destrămarea URSS
Peste 53% dintre cei intervievaţi au declarat că nu au încredere în niciun politician moldovean, potrivit Radio Chişinău. Totuşi, actualul preşedinte prorus Igor Dodon se bucură de încrederea a 15,6% dintre cetăţeni, devansându-i în acest top pe liderul PPDA, Andrei Năstase (3,3%), Maia Sandu (3,2%) şi liderul PD, Vlad Plahotniuc (3%). Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum, 43% dintre cetăţeni ar vota pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în timp ce 36,5% susţin alăturarea republicii la Uniunea Eurasiatică.
Barometrul Opiniei Publice a fost realizat de CBS-AXA la nivel naţional pe un eşantion de 1.115 persoane intervievate. Potrivit autorilor, marja de eroare este de 3%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News