Data publicării:

Alegeri repetate în Istanbul: Primarul destituit se aşteaptă la ''un rezultat foarte bun''

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Istanbul
Istanbul

Ekrem Imamoglu, candidatul Partidului Republican al Poporului (CHP, de opoziţie) pentru primăria Istanbulului, a votat în cadrul scrutinului repetat pentru această importantă funcţie, exprimându-şi încrederea într-un ''rezultat foarte bun'', informează duminică dpa.

"Poporul nostru va lua astăzi cea mai bună decizie pentru democraţia noastră, pentru Istanbul şi pentru legitimitatea tuturor alegerilor din ţara noastră în viitor", a declarat Imamoglu în faţa şcolii elementare Haldun Taner din districtul Beylikduzu unde a votat.

Imamoglu, care a fost primar timp de 18 zile înainte ca autorităţile turce să anuleze rezultatul alegerilor din martie şi să decidă organizarea unui nou scrutin, a declarat că se aşteaptă la "un rezultat foarte bun".

Mulţimea prezentă la faţa locului scandau "Totul va fi bine", sloganul de campanie al lui Imamoglu.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a votat la rândul său în scrutinul pentru postul de primar al Istanbulului. "Cred că alegătorii din Istanbul vor lua cea mai bună decizie pentru Istanbul. Succes", a declarat el.

Erdogan a votat la gimnaziul Saffet Cebi din Uskundar, pe partea asiatică a oraşului, alături de soţia sa Emine, fiica Esra şi ginerele său Berat Albayrak, care este şi ministru de finanţe al Turciei. Preşedintele Erdogan a declarat că se aşteaptă la o participare masivă a vot şi că va rămâne la Istanbul pentru a afla rezultatele.

Fostul premier Binali Yildirim, candidatul susţinut de Erdogan pentru funcţia de primar al Istanbulului, a votat înainte de aceasta în districtul Tuzla, tot pe partea asiatică a oraşului.

Locuitorii oraşului Istanbul au fost rechemaţi la urne duminică pentru a-şi alege primarul, după anularea unui scrutin câştigat de Imamoglu. Acest nou scrutin are loc la aproape trei luni după alegerile municipale din 31 martie, câştigate la Istanbul de Ekrem Imamoglu. Acesta l-a învins cu o diferenţă mică de voturi pe un apropiat al lui Erdogan, fostul premier Binali Yildirim.

Rezultatul a fost anulat după ce Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (islamo-conservator) al preşedintelui Erdogan a înaintat mai multe recursuri. Respingând aceste acuzaţii, opoziţia denunţă "un puci împotriva urnelor" şi vede în acest nou scrutin "o bătălie pentru democraţie".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel