Alegeri prezidențiale 2024, candidatul PNL. Alina Gorghiu: Nicolae Ciucă are prioritate
Alina Gorghiu a fost întrebată despre candidatul PNL la alegerile prezidențiale.
„În prezent, așa cum știți, forurile statutare ale partidului nu au luat o decizie asupra candidatului la alegerile prezidențiale. O asemenea decizie trebuie dezbătută intern, votată, comunicată. Până atunci, nu putem vorbi despre un candidat oficial al PNL pentru alegerile prezidențiale. Niciun partid nu are un candidat oficial. România are încă un președinte. Avem o răspundere legată de guvernare și, cel mai probabil, în debutul lui 2024, vom decide candidatura pentru prezidențiale”, a spus Alina Gorghiu, vineri, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
„În momentul acesta, oamenii ne judecă pentru ce livrăm la guvernare. Nimeni din PNL nu se gândește la alegerile prezidențiale în acest moment”, a subliniat Alina Gorghiu.
Întrebată dacă primul pe listă este Nicolae Ciucă, a oferit următorul răspuns: „Întotdeauna președintele PNL a fost prima opțiune, este candidatul pus în chestionare de instituțiile de sondaje. De-a lungul celor 30 de ani, președintele a fost candidatul la prezidențiale, Crin Antonescu în 2009, Klaus Iohannis în 2014. Ca atare, Nicolae Ciucă are prioritate, fiind președintele partidului.”
Citește și...
Alegeri prezidențiale 2024, candidatul PNL. Rareș Bogdan: Bătălia până acolo va fi extrem de cruntă, dominată de agresivitate verbală
Întrebat, la DCNews, dacă Nicolae Ciucă va fi candidatul PNL la alegerile prezidențiale, europarlamentarul Rareș Bogdan a oferit următorul răspuns: „Nu pot să spun acest lucru. Pot să spun că este premier și pot să asigur că are tot sprijinul PNL, care e în spatele dânsului. Dacă va fi cel mai bine poziționat și își va dori, și vom avea o confruntare prezidenațială stânga - dreaptă sau cu AUR, USR, alți candidați, PNL mizează inclusiv pe domnul Nicolae Ciucă. Dar nu este singura opțiune.”
Întrebat cum va fi ales candidatul, Rareș Bogdan a spus: „Este simplu. În funcție de încrederea de care se bucură, de profilul candidatului, de modalitatea în care relaționează și internațional, și intern. Dacă Nicolae Ciucă trece iarna cu bine, și prin furtuna care se apropie, și scoate acest Guvern și România într-o situație de stabilitate în aprilie-mai, se înscrie fără nicio problemă la prima șansă de a cuceri președinția, de la mare distanță!”
„Dar, deocamdată, avem președinte în funcție, abil, apt, prezentabil”, a mai spus Rareș Bogdan.
De asemenea, întrebat dacă în opinia sa PSD va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale sau ar putea să sprijine candidatul PNL, Rareș Bogdan a făcut următoarele precizări: „Nu cred că PSD va renunța. PSD are un activ numeros, oaste serioasă, care vine din spate și pune presiune. Deci, cu siguranță, PSD va avea candidat la președinție.”
„Sunt convins că vom putea avea o dezbatere de idei, nu vom avea păruială de tip 2004 sau 2014. Cred că vom fi scuturați serios și țintuiți din alte părți, de pe extreme. Chiar dacă în turul doi vor ajunge candidatul PNL și candidatul PSD, bătălia până acolo va fi extrem de cruntă, dominată de agresivitate verbală”, a mai spus Rareș Bogdan la DCNews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News