Alegeri prezidenţiale 2019. Ramona Ioana Bruynseels, semnal de alarmă pentru Delta Dunării
Aflată într-o plimbare cu barca în Delta Dunării, Ramona Ioana Bruynseels, candidatul Puterii Umaniste la alegerile prezidenţiale, trage un semnal de alarmă cu privire nevoia urgentă de dezvoltarea a unor programe viabile care să asigure dezvoltarea turistică și economică a acestei rezervații.
„Iată-mă într-un al României un loc care ar trebui să primească mult mai multă atenție din partea noastră a tuturor – Delta Dunării. Intrat în patrimoniul mondial UNESCO din 1991, a doua mare Delta Europei și cea mai bine conservată Delta Europei își așteaptă în continuare turiștii”, este mesajul candidatului umanist transmis pe pagina sa de Facebook, aflat în turneul național al întâlnirilor cu alegătorii.
Cine ţine turismul pe loc
„Deși s-au făcut multe în ultimul timp și oamenii de afaceri locali au investit mult și au venit cu proiecte menite a atrage turiștii și deși chiar ei prin eforturile proprii au promovat Delta Dunării, totuși nu nu am atins adevăratul potențial. Sunt multe de făcut și cum să vină turiștii dacă de la București până la Tulcea îți trebuie cinci ore ca să ajungi sau dacă nu ai un aeroport funcțional la Tulcea care ar putea să preia o mare mare greutate pe care o avem în acest moment și ar putea să se transforme zona pentru un pol de atracție turistică. Mai sunt multe de făcut și cred că deși veți spune că nu asta este responsabilitatea președintelui, cred că președintele împreună cu Guvernul României, împreună cu factorii de decizie locală și la nivel central și, mai ales, împreună cu oamenii de afaceri interesați de această zonă ar putea să demareze să implementeze și să se obțină rezultate extraordinare printru un program menit să promoveze Delta Dunării. De ce nu am făcut oare până acum? Nu știu, eu însă vreau să o fac!”, a mai explicat Ramona Bruynseels.
Ramona Ioana Bruynseels continuă seria întâlnirilor cu alegătorii pentru a le afla neajunsurile. Candidatul umanist și-a propus să stea de vorbă cu oamenii și să afle de la ei care le sunt așteptările de la viitorul președinte al României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News