Data publicării:

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. SONDAJ INSCOP: Ce PREMIER vor românii în funcție de cine va ajunge PREȘEDINTE

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Un sondaj realizat de INSCOP Research prezintă preferințele românilor pentru ocuparea funcției de prim-ministru, în funcție de cine va câștiga alegerile prezidențiale 2014.

În urmă cu trei săptămâni, premierul Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC la prezidenţiale, spunea că nu este obligatoriu ca următorul prim-ministru să fie din rândurile PSD.   

În contextul acestei declarații a premierului, 46,2% din respondenţi susţin că, în eventualitatea în care Ponta ar ajunge președinte, alegerea unui tehnocrat ar reprezenta o decizie bună, în timp ce 23,5% din români cred că ar fi o decizie greşită ca Victor Ponta să nu desemneze un premier membru PSD, UNPR sau PC. Şi numărul non-răspunsurilor este foarte mare, aproape o treime dintre cei chestionați (30,3%) refuzând să se pronunţe asupra acestui subiect, scrie adevarul.ro. 

Citește și: Iohannis, pe cine va pune premier. Ponta sau Băsescu?

Aceeași cercetare arată că 34,7% din români susţin că înlocuitorul lui Ponta ar trebui să fie un tehnocrat. 26,4% din respondenţi agreează însă ipoteza ca premierul să provină tot din structurile PSD, în timp ce 21,3% din cei chestionaţi înclină spre un premier din partea opoziţiei. INSCOP Research susţine că o posibilă explicaţie a preferinţei pentru un premier tehnocrat (non-PSD), în cazul în Victor Ponta ar câştiga alegerile prezidenţiale, ar putea fi legată de dorinţa respondenţilor de a echilibra scena politică.   

Isărescu, tehnocratul preferat  

În luna iulie, un sondaj INSCOP Research a relevat că românii ar prefera ca ţara să fie condusă de tandemul Ponta - preşedinte/Isărescu - premier. Alegătorii rămân constanţi în ceea ce priveşte opţiunea pentru numirea lui Isărescu în fruntea Executivului. Astfel, 43,1% dintre cei chesionați au o părere bună despre ipoteza desemnării lui Isărescu în funcţia de prim-ministru, în contextul în care Victor Ponta ar fi ales preşedinte. Pe locul al doilea se situează senatorul PSD, Mircea Geoană (18,8%), urmat de şeful SRI, George Maior (17,5%).    

Ponta, premierul lui Iohannis

INSCOP Research a întrebat și pe cine ar prefera românii premier în cazul unui scenariu în care candidatul ACL, Klaus Iohannis, ar câştiga alegerile prezidenţiale din toamnă.

30,9% din respondenţi sunt de părere că Victor Ponta trebuie să rămână prim-ministru, în timp ce 26,1% cred că ar fi nevoie de un premier tehnocrat. A treia opţiune de premier, Cătălin Predoiu, este agreată de 19,7% din români.

Vezi și: Sondaj surpriză! Cifre excelente pentru candidatele Udrea și Macovei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel