Călin Popescu Tăriceanu a spus, la DCNews Live, că cele mai importante măsuri liberale adoptate de Guvernul Ponta au fost propuse de el. El a precizat că mai are pregătită "muniție" pentru campania dintre turul 1 și turul 2, împotriva lui Victor Ponta.
"Mi-e foarte greu să nu apreciez atunci când Guvernul ia măsuri liberale, cum a fost cazul destul de recent, cu reducerea contribuției de asigurări sociale cu cinci puncte procentuale și cu anularea impozitului pe profitul reinvestit. Mi-e greu să critic acest lucru, când măsurile au plecat de la mine. Eu am fost cel care am venit cu aceste propuneri, pe vremea când eram în Partidul Național Liberal, și a fost după aceea rolul ministrului de Finanțe de la acea dată, Daniel Chițoiu, să le promoveze în Guvern și, spre surpriza noastră, să vedem că ele sunt adoptate. De ce? Pentru că ele sunt măsuri care contribuie la rederesarea economică", a declarat Tăriceanu.
Muniție împotriva lui Ponta
"Deci măsurile anunțate de către dl Ponta sunt de fapt măsuri adoptate la propunerea dvs?", a intervenit jurnalistul Bogdan Chirieac.
"Da, sunt adoptate la propunerea mea. Vă spun exact și când: la 1 septembrie sau 31 august 2013, cu ocazia reuniunii grupurilor parlamentare liberale, cum se procedează în fiecare an.
Citește și: Plan nimicitor pentru Băsescu. Tăriceanu, despre o înțelegere cu PSD
În fine, sunt și alte măsuri pe care am văzut că Guvernul le-a adoptat. Guvernul actual e foarte greu să-l definim ca un guvern socialist. Sigur că a luat la început două-trei măsuri de majorare a salariului minim sau a venitului minim garantat, dar, în rest, n-aș putea să spun că măsurile pe care le-a luat sunt foarte ușor de etichetat ca fiind măsuri socialiste și atunci, sigur, ai un front larg de atac. Sunt alte lucruri pe care, nu vă ascund, n-aș vrea să vi le devoalez acum, și care să reprezinte muniția pe care să o folosesc între turul 1 și turul 2 în bătălia electorală cu dl Ponta. Pentru că avem o diferență de viziune clară, ne despart o serie de lucruri și care, sigur, fac într-un fel să contureze profilul fiecăruia dintre candidați", a dezvăluit Călin Popescu Tăriceanu.
"Ponta nu are proiect de țară"
Președintele Senatului i-a criticat pe ceilalți contracandidați din cursa pentru Cotroceni, despre care a afirmat că nu propun niciun proiect de țară, în vreme ce Victor Ponta are "un program de guvernare."
"Sunt singurul candidat care are un proiect de țară. Nu văd la ceilalți candidați niciun proiect", a spus fostul premier.
"Nici la dl Ponta?", a întrebat Bogdan Chirieac.
"Nu e un proiect de țară, e mai degrabă un program de guvernare. Eu am un proiect de țară", a replicat Călin Popescu Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă