Data publicării:

Alegeri președinte PNL. Cristian Bușoi: Experiența și aerul tineresc mă deosebesc

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

 Cristian Buşoi, candidat PNL la preşedinţia partidului spune că experienţa la nivel european şi aerul "mai tineresc" îl deosebesc de Ludovic Orban şi Viorel Cataramă - contracandidaţii săi la conducerea formaţiunii. 

"În ceea ce priveşte diferenţierea mea faţă de domnul Orban, ceea ce cred că ar putea aduce un plus, spre deosebire de domnia sa, este faptul că sunt mult mai focusat şi mai preocupat de chestiuni care vin cu adevărat în faţa unor aşteptări clare şi concrete ale oamenilor. Faptul că am deja o experienţă la nivel european şi o bună relaţionare cu lideri la nivel european de la care putem obţine un sprijin pentru proiectele PNL, faptul că am o atitudine mult mai de substanţă şi mult mai consistentă în ceea ce priveşte organizarea internă, şi în ceea ce priveşte comunicarea şi ceea ce comunică PNL. Cred că pot imprima un aer mai tineresc, mai de prospeţime, de noutate, de modernitate PNL", a spus Buşoi. 

Despre cel de-al doilea contracandidat, Viorel Cataramă, acesta consideră că are "câteva idei care pot fi discutate şi chiar adoptate". 

"În ceea ce priveşte candidatura domnului Cataramă, domnia sa are câteva idei care pot fi discutate şi chiar adoptate în ceea ce privesc economia, dar în acelaşi timp sunt câteva lucruri care cu greu ar putea fi acceptate într-o Românie membră a UE. Lăsând la o parte anumite mesaje cam extremiste şi care pot să genereze ostilitate la adresa PNL, experienţa lui în domeniul economic, credinţa lui sinceră în domeniul de dreapta şi în ideile de susţinere ale economiei private româneşti pot fi necesare viitorului PNL, aşa cum şi domnului Orban îi văd un rol important în PNL pentru că are o personalitate bine conturată, este un om care poate duce nişte bătălii şi este un om care a făcut mereu efort pentru a susţine PNL", a adăugat liberalul. 

Referindu-se la situaţia partidului, Buşoi a opinat că PNL este într-o situaţie dificilă, dar este de părere că formaţiunea "are puterea de a recupera o mare parte din electoratul pe care l-a avut". 

"Aceşti oameni care ne-au sprijinit în 2014, care au ieşit să protesteze împotriva PSD sunt oameni care au alte exigenţe şi alte aşteptări de la clasa politică şi de la administraţie. Vor mai multă eficienţă, mai multă corectitudine, vor mai puţină vorbărie, mai puţină demagogie, mai puţină retorică şi discursuri care poate atrag câteva ropote de aplauze după care nu rămâne nimic în urmă ca realizări concrete. Vor de la partidele politice, şi mai ales de la un partid de centru dreapta cum e PNL, să îşi asume mai mult curaj, mai multe proiecte de dezvoltare a României", a subliniat el, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel