Data actualizării:
Data publicării:

ALEGERI POLONIA, 15 octombrie 2023: Victorie pentru opoziția pro-UE (sondaje), primele procente. ”I-am scos de la putere!”/ ”Vom face totul și vom câștiga”

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Opoziția pro-UE câștigă majoritatea în Polonia, astăzi, la urne, arată sondajele! 

Alegeri prezidentiale 2024

UPDATE: PiS  va încerca să formeze Guvernul, dacă va avea ocazia, spune premierul. Naționaliștii de guvernământ, Lege și Justiție (PiS), din Polonia, vor încerca să formeze un guvern stabil dacă președintele le va încredința această sarcină, a declarat, duminică, premierul.

”Dacă președintele încredințează formarea unui Guvern partidului câștigător, vom încerca să construim un guvern stabil”, a declarat Mateusz Morawiecki pentru postul de stat TVP Info, conform Reuters. Premierul polonez a mai spus, conform sursei citate, că ”suntem gata să vorbim cu oricine împărtășește viziunea noastră pentru Polonia”. 

---- 

Opoziţia centristă pro-europeană a câştigat majoritatea parlamentară la alegerile legislative de duminică din Polonia, învingându-i pe populiştii naţionalişti de guvernământ (PiS) şi extrema dreaptă la un loc, potrivit sondajelor la ieşire, transmite AFP.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS) la putere în Polonia s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică, potrivit unui sondaj IPSOS realizat la ieşirea de la urne, obţinând însă 200 de locuri, mai puţin de jumătate, din totalul de 460 de locuri ale parlamentului, scrie Reuters. 

PiS a luat 36,8% din voturi, Platforma Civică 31,6%, Confederația 6,2%. A fost cea mai mare prezență la urme din istoria postcomunistă a Poloniei, respectiv 72,9%. Anterior, cea mai mare fusese în 1989, de 63%. 

Cele trei partide ale opoziţiei centriste, Platforma Civică (KO) a lui Donald Tusk, creştin-democraţii din A treia Cale şi Stânga, au câştigat împreună 248 de locuri, faţă de 212 locuri pentru PiS şi Confederaţia (extrema dreapta) împreună.

Donald Tusk a declarat ”I-am scos de la putere! Totul indică faptul că acest rezultat poate fi și mai bun. Dar astăzi putem spune: acesta este sfârșitul vremurilor rele! Acesta este sfârșitul PiS!”. ”Indiferent dacă suntem la putere sau în opoziție, ne vom implementa proiectul și nu vom permite ca Polonia să fie trădată” a mai declarat liderul PiS, Jarosław Kaczyński. 

Citește și: Alerte cu bombe în trei secţii de votare din Varșovia - Video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel