Data publicării:

Alegeri parlamentare 2024: Vineri, ultima zi de campanie electorală. Diaspora va vota începând de sâmbătă

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Politica
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Campania electorală pentru alegerile parlamentare se încheie sâmbătă dimineață, la ora 7:00, când în diaspora începe votarea.

Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută în urmă cu 30 de zile, se încheie la data de 30 noiembrie, la ora 7:00, vineri fiind ultima zi în care formațiunile intrate în cursa pentru noul Legislativ mai pot să convingă electoratul să le acorde votul.

Potrivit Biroului Electoral Central, este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei. Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei se înțelege:

- afișarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip care se referă la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024;

- difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024 în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate;

- sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumiți candidați la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.

De asemenea, după încheierea campaniei, menținerea conținutului cu caracter electoral referitor la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024, ce a fost publicat pe durata campaniei electorale pe paginile de internet și pe platformele online de socializare și care nu face obiectul unei promovări active plătite pentru afișarea respectivului conținut ulterior încheierii campaniei electorale, nu constituie acțiune de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei.

De sâmbătă dimineață până la încheierea votării, fără acțiuni de propagandă electorală

Astfel, în perioada cuprinsă între momentul încheierii campaniei electorale și până la încheierea votării, organizatorii evenimentelor de orice gen și participanții la acestea nu pot derula acțiuni de propagandă electorală.

Este interzisă acordarea sau formularea promisiunii de acordare a unor beneficii și recompense de orice gen pentru participarea la vot.

În Camera Deputaților sunt în prezent 330 de parlamentari, iar la Senat - 136.

În străinătate se votează pe durata a două zile: sâmbătă, 30 noiembrie, între orele 7:00 - 21:00 (ora locală), și duminică, 1 decembrie, între orele 7:00 - 21:00 (ora locală). În țară votarea se desfășoară pe 1 decembrie, între orele 7:00 - 21:00.

Un număr de 31 de partide și alianțe și 19 organizații ale minorităților naționale participă la scrutinul din 1 decembrie, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel