Data actualizării:
Data publicării:

Alegeri europarlamentare 2014: Alianţa PSD-UNPR-PC îşi lansează candidaţii

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
alegeri europarlamentare 2019 rezultate
alegeri europarlamentare 2019 rezultate

Alianţa electorală PSD-UNPR-PC îşi va lansa, sâmbătă, candidaţii la alegerile europarlamentare şi la cele parlamentare şi locale parţiale, la eveniment fiind invitat să participe preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

La acţiunea care va avea loc la Romexpo, începând cu ora 13,00, alături de preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, de preşedintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, precum şi de preşedinţii UNPR şi PC, Gabriel Oprea, respectiv Daniel Constantin, vor participa şi liderii organizaţiilor din teritoriu, membri de partid, dar şi simpatizanţi ai celor trei formaţiuni politice.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a punctat importanţa prezenţei la eveniment a candidatului Partidului Socialist European pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Martin Schulz.

VEZI ȘI: SONDAJ europarlamentare 2014: Cât ar obține partidele după ruperea USL

Totodată, Ivan a precizat, pentru Agerpres, că, în discursurile lor, liderii alianţei electorale PSD-UNPR-PC vor transmite mesaje de unitate şi de mobilizare în campanie.

'Este importantă prezenţa lui Martin Schulz, candidatul stângii la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Este port-drapelul acestei campanii în toată Europa. (...) Toţi liderii din teritoriu vor fi prezenţi la acţiune. Şi PSD şi UNPR şi PC vor mobiliza oameni pentru acest eveniment. Este o mobilizare generală pentru ambele campanii. Se dă astfel startul campaniei pentru Parlamentul European, dar şi pentru alegerile parţiale, acolo unde este cazul. În acelaşi timp, este o mobilizare şi pentru bătălia cea mai importantă a ultimilor zece ani, cea din noiembrie, pentru alegerile prezidenţiale. Este foarte important dacă se încheie sau nu regimul lui Traian Băsescu', a declarat Cătălin Ivan.

La eveniment sunt aşteptaţi să participe în jur de 10.000 de oameni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel