Data actualizării:
Data publicării:

ALEGERI LOCALE, informații de ultimă oră de la PNL. Numărătoare paralelă

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Sunt ultimele informații de la PNL, privind alegerile locale.  

Cristina Trăilă, vicepreședinte PNL, a afirmat, la Antena 3: ”În țară, sunt câteva județe pe care clar le-am câștigat, cum este Iașul și, pentru prima oară, avem și Consiliul Județean, și Primăria. La fel și-n Bacău. Există clar un câștig și la Giurgiu, la Constanța așteptăm rezultatul final, dar se pare că sunt câștigate atât Primăria, cât și Consiliul Județean. Sunt câteva județe care, pentru prima oară, sunt câștigate de PNL și la un scor foarte mare. Este important pentru noi, pentru că se schimbă paradigma și trebuie să înțelegem - așa cum am avut și câteva lecții în țară, pe care trebuie să le înțelegem cu toții, să facem analize și să tragem concluzii- pe de altă parte, acolo unde organizațiile au funcționat și candidații și-au dorit să fie  primarii comunităților respective, s-a văzut acest lucru. Dacă vreți să mă refer la București, un exemplu este categoric Ciprian Ciucu, care în Sectorul 6 a câștigat detașat. Așteptăm rezultatele finale de la Sectorul 5, dar sunt convinsă că va câștiga Cristian Băcanu. De asemenea, alături de partenerii din USR-Plus, sectoarele 1 și 2 sunt câștigate”. 

”Să nu uităm că PNL, pentru prima oară, câștigă un număr mare de primari și un număr important de Consilii Județene, asta înseamnă că e un câștig detașat, o victorie detașată și eu cred că, pentru următorii patru ani, se va configura, în guvernarea PNL, un alt mod de a face politică. Este vremea, în patru ani, să construim cu adevărat, să reclădim România” a mai spus Cristina Trăilă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel