Data publicării:
Alegeri Locale 2020. AEP anunță O REPROGRAMARE
Autoritatea Electorală Permanentă informează vineri că tragerea la sorţi computerizată pentru desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, programată iniţial pentru data de 2 septembrie, a fost reprogramată pentru 12 septembrie.
Decizia reprogramării a fost luată ca urmare a numărului mare de cereri de admitere în Corpul experţilor electorali, care necesită timp pentru parcurgerea tuturor procedurilor prevăzute de lege, se arată într-un comunicat. AEP precizează că preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie judeţene şi Biroului electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti vor stabili orele la care se vor desfăşura şedinţele publice pentru desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare.
Potrivit legislaţiei în vigoare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia sunt desemnaţi de către AEP, în şedinţă publică, anunţată cu 24 de ore înainte, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, pe funcţii, dintre persoanele înscrise în corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite.
În cazuri de forţă majoră, înlocuirea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare sau a locţiitorilor acestora se realizează de AEP, prin tragere la sorţi computerizată, dintre persoanele înscrise în corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, cu aplicarea corespunzătoare a criteriilor enunţate.
Rezultatul tragerii la sorţi se consemnează în procese-verbale semnate de reprezentanţii AEP şi preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie, care se aduc la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul Autorităţii, respectiv la sediile birourilor electorale de circumscripţie şi pe site-urile acestora.
Corpul experţilor electorali este o evidenţă permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora, înfiinţată, gestionată şi actualizată de către AEP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News