Alegeri locale 2016. Doi medici, candidații UNPR pentru Iași
UNPR Iaşi şi-a lansat proprii candidaţii la alegerile locale. PSD anunțase încă de acum o săptămână ca pentru Primăria Iași candidează Mihai Chirică. Protocolul PSD-UNPR permite candidaturi separate la locale, acolo unde organizațiile stabilesc acest lucru.
Reprezentantul UNPR în lupta pentru primăria municipiului Iaşi fiind Camelia Bogdănici. Bogdănici este deputat, medic oftalmolog şi cadru universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie 'Gr. T Popa'.
Gheorghe Emacu, preşedintele filialei ieşene a UNPR, a afirmat, în cadrul ceremoniei de lansare, că medicul Camelia Bogdănici, candidat la funcţia de primar al municipiului Iaşi, şi medicul Marin Burlea, candidatul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, sunt 'două vârfuri de lance'.
La evenimentul organizat la Casa de Cultură a Studenţilor, unde au luat parte peste 500 de membri şi simpatizaţi ai UNPR, au fost prezenţi Valeriu Steriu, coordonatorul campaniei electorale UNPR la nivel naţional, şi Daniel Geantă, deputat UNPR. ”Pentru Primăria Târgu Frumos, UNPR îl susţine pe medicul chirurg Ali Ghneim, la funcţia de primar al oraşului Hârlău pe profesorul Daniel Lungu, iar la Podu Iloaei pe inginerul agronom Vasile Cătărău”, a spus Steriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News