Alegeri în SUA. Avocaţii preşedintelui, conferinţă de presă la Philadelphia
Continuă numărătoarea voturilor pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii.
Avocaţii preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump vor susţine sâmbătă o conferinţă de presă la 11:30 ora locală (16:30 GMT) în oraşul Philadelphia, statul Pennsylvania, unde continuă numărătoarea voturilor, transmite EFE, iar AFP relatează că Trump a ajuns sâmbătă dimineaţă la clubul său de golf din Sterling, statul Virginia, prima sa ieşire după scrutinul prezidenţial de marţi, scrie Agerpres.
Trump a anunţat pe Twitter că va avea loc "o mare conferinţă de presă" în Philadelphia, la Four Seasons Total Landscaping, care este o companie de grădinărit, şi de aceea nu se ştie dacă preşedintele republican a greşit sau dacă într-adevăr conferinţa de presă va avea loc acolo.
Continuă numărătoarea voturilor
Candidatul democrat la Casa Albă, Joe Biden, continua sâmbătă să-l devanseze pe Trump în plin proces de numărare a voturilor în patru state: Nevada, Georgia, Arizona şi Pennsylvania, acest ultim stat fiind şi "premiul" cel mai râvnit, cu 20 de mari electori în Colegiul Electoral, şi pe care, dacă îl câştigă, Biden devine preşedintele SUA.
Nu se ştie nici care este scopul conferinţei de presă organizată de avocaţii lui Trump, care tot sâmbătă dimineaţa a scris un alt tweet în care denunţa fără dovezi că zeci de voturi care au ajuns ilegal - potrivit spuselor sale - în Pennsylvania au înclinat balanţa în favoarea lui Biden.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News